Vacanța din Mexic, o dezamăgire pentru Ilinca Vandici
Ilinca Vandici și-a dorit ca finalul anului să o prindă departe de casă, mai exact în Mexic, acolo unde tot mai multe vedete din România au decis să plece în ultimele săptămâni. Deși spera să se bucure de o vacanță pe cinste alături de partenerul ei de viață și de copilul pe care îl au împreună, lucrurile nu au stat deloc bine mai ales în primele zile petrecute în Mexic și nu s-a putut abține să nu le vorbească fanilor despre tot ceea ce li s-a întâmplat.
Sinceră din fire, cunoscuta prezentatoare a postat câteva imagini pe contul său oficial de Instagram unde este urmărită de peeste 900 de mii de oameni, iar în dreptul acestora și-a spus oful în ceea ce privește vacanța pe care și-a dorit-o din tot sufletul, dar care nu s-a ridicat deloc lan nivelul așteptărilor.
Ei bine, Ilinca Vandici le-a transmis fanilor ei că imaginile pe care le-a postat, după ce trei zile a stat numai în cameră și nici măcar în momentul în care a decis să facă postarea cu pricina, ploaia nu încetase. Deși pozele arată foarte bine, ea a recunoscut că a apucat să stea în costum de baie doar 5 minute, deoarece atât ea, cât și soțul și fiul lor au fost nevoiți să pună repede prosoapele pe ei, pentru a se bucura măcar de peisaj și de aerosoli, dacă de plajă nu au avut acum.
Cel mai tare i-a părut rău de copilul ei, în primele zile de vacanță, pentru că lui îi era mai greu să înțeleagă de ce nu pot sta la plajă și le-a rupt inimile fanilor când le-a transmis că Zian se ruga zilnic la Dumnezeu să răsară soarele.
Monica Bârlădeanu, despre minunile pe care le-a trăit rugându-se la...
„Primele poze după 3 zile de stat în cameră… Încă plouă… Realitatea e că am stat în costum de baie doar 5 minute după care am pus repede prosoapele pe noi cât să ne bucurăm puțin măcar de peisaj și de aerosoli, că de vreme bună nu avem șanse…încă! Nu am știut că în Mexic în această perioadă sunt mai multe șanse de ploaie decât de vreme bună! Peste tot unde am căutat și întrebat recenziile erau foarte bune.
Noi ca noi, ca suntem adulți, trecem peste dezamăgiri mai ușor, dar copilul… Îl roagă în fiecare zi pe Dumnezeu să ne dea soare ca să poată sta la plajă… Deci, până acum din păcate, nu am vești bune, dar sper totuși ca după atâta drum și atâta nevoie de această vacanță, într-un final va ieși soarele!”, a povestit Ilinca Vandici pe Instagram.
Citeste si:Ilinca Vandici, confesiuni despre divorț și relația cu tatăl fiului...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Când se pune busuioc sub pernă de Sfântul Andrei. Respectă acest ritual dacă...
Sursa: kudika.ro