Cristina Cioran nu vrea să își refacă viața, după ce ea și Alex Dobrescu au decis să o ia pe drumuri diferite. Deși bărbatul s-a afișat în compania unei altei femei și părea fericit așa, se pare că lucrurile nu mai stau deloc așa și vrea să se întoarcă în brațelele mamei copilului lui, doar că ea nici nu vrea să audă.

De ce nu vrea Cristina Cioran să își refacă viața

Cristina Cioran era o femeie fericită alături de Alex Dobrescu, pe care l-a făcut și tătic și sp-care a părăsit-o când avea cea mai mare nevoie de el. Blondina s-a chinuit destul de mult cu sarcina și cu nașterea prematură a Emei, dar nimic din toate acestea nu mai contează acum, fiindcă micuță este sănătoasă, crește frumos, iar mama ei se asigură că nu îi lipsește nimic, deși tatăl ei nu este acolo pentru ea. Cei doi vorbesc, sunt bine unul cu celălalt doar de dragul copilului, dar ea nu își dorește deloc împăcarea cu fostul iubit, deși el nu neagă că ar vrea lucrul acesta.

”Ăla a fost un moment... suntem în termeni ok. Vorbim pentru fetiță și nu numai, da, vorbim. Eu nu îmi doresc (n.r. împăcarea), el da, își dorește, dar eu nu”, a declarat Cristina Cioran, pentru spynews.ro.

Vedeta nu și-a propus să își refacă viața în viitorul apropiat, nefiind o prioritate pentru ea și a explicat de ce îi este mai bine fără să fie într-o relație. Cristina Cioran a recunoscut că s-a săturat de problemele altor oameni, pentru că în momentul în care formezi un cuplu cu cineva, nu este totul doar lapte și miere, ci apar tot felul de situații din cauza bagajului emoțional pe care îl are partenerul. Mai pe scurt, nu vrea să mai aibă grijă de nimeni în afară de ea și de fiica ei, Ema.


”Nu, nu este o prioritate, nu mă interesează (n.r. să-și facă o relație nouă). Sunt cam sătulă de problemele altora, din păcate atunci când cunoști pe cineva sau intri într-o relație nouă eu am observat că nu vine acea relație nouă doar cu distracție, ci și cu probleme, cu bagaje și hai lasă, mersi, nu mai vreau să am grijă de nimeni”, a mai spus Cristina Cioran.

Citeste si:
Pavel Bartoș a fost operat de urgență. Cu ce probleme de sănătate...
Pavel Bartoș a fost operat de...

La momentul actual, vedeta trece printr-o perioadă mai aglomerată, dar se bucură de faptul că are cele main importante persoane din viața ei alături, că este liniștită și că ea și fiica ei sunt sănătoase. Nimic nu este mai important pentru Cristina Cioran. Separarea de fostul iubit a fost un moment dificil pe care l-a depășit, iar fanii ei de pe rețelele sociale sunt fericiți că toate lucrurile merg din bine în mai bine în viața sa și o susțin așa cum știu ei mai bine.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Decembrie 2022 - 11 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.