Adriana Simionescu a dat noi detalii despre sarcină, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat recent. Fiica lui Adrian Minune este în culmea fericirii, deși nu îi este deloc bine în ultima vreme, având în vedere stările prin care trece din cauza sarcinii.

Adriana Simionescu a vorbit despre sarcină

Adriana Simionescu va deveni mamă pentru prima dată anul viitor, iar de când a aflat că a rămas însărcinată, toată atenția s-a concentrat asupra sa. Fiica lui Adrian Minune este gravidă deja în a treia lună și încă nu se poate acomoda cu ideea că va aduce pe lume un copil, mai ales din cauza faptului că trebuie să fie atentă la ce ore mănâncă. Nu mai are răbdare să vadă dacă va aduce pe lume un băiat sau o fată și vrea să știe tot mai multe lucruri despre copilul ei, dar mai are ceva de așteptat până atunci.

„Îmi e cam greu să mă obișnuiesc, trebuie să am grijă să mănânc la ore fixe, cum e cu sarcinile așa. Am trei luni și patru, cinci zile. Abia aștept să merg să văd ce e, să știu mai multe despre el sau ea. Oricum, indiferent ce ar fi, eu vreau doar să fie sănătos sau sănătoasă”, a declarat Adriana Simionescu, la Antena Stars.

În timp ce viitoarele mămici își fac tot felul de griji în ceea ce privește copilul pe care îl vor aduce pe lume, fiica manelistului nu își dorește decât ca acesta să fie sănătos și să nu existe probleme la naștere. Cel care se gândește foarte mult la bebeluș este nimeni altul decât Adrian Minune, care speră că va avea o nepoțică, deoarece are și ele fete și știe că oricât de mămoase ar fi, au o slăbiciune pentru tată.

„Tata își dorește fată, pentru că știe că fetele, oricât de mămoase ar fi, ele au o slăbiciune pentru tată. Și eu am o slăbiciune maximă pentru tata”, a mai zis vedeta, pentru aceeași sursă.


Deși totul decurge bine în ceea ce privește sarcina sa, vedeta are grețuri și stări specifice sarcinii. Cu toate acestea, ea este recunoscătoare pentru faptul că sarcina sa nu este una toxică, din cauza căreia să nu poată ieși din casă sau să nu poată munci. Mai are și zile proaste, în care nu este în stare de nimic, stă doar în pat și speră să își revină cât mai repede, pentru a-și relua activitățile de zi cu zi.

Citeste si:
Cum s-au pregătit Ionuț Rusu și George Tănase pentru America...
Cum s-au pregătit Ionuț Rusu...

„Mai am stări de rău, dar mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am o sarcină toxică, să nu pot să ies din casă, să nu pot să muncesc și să mă țină pe loc. Nu se întâmplă treaba asta, dar și când se întâmplă mi-o dă foarte frumos, stau degeaba în pat, nu pot să fac nimic altceva”, a mai zis vedeta.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Decembrie 2022 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.