Roxana Vancea are ceva probleme, după ce l-a adus pe lume pe fiul ei, dar a decis să le vorbească fanilor ei despre acestea d-abia acum. Vedeta și-a făcut griji serioase în acest sens, dar crede că se confruntă cu toate acestea din cauza faptului că încă alăptează.

Roxana Vancea, probleme după ce a născut

Fanii Roxanei Vancea au început să își facă griji serioase pentru ea, din cauza faptului că a fost absentă o vreme de pe rețelele sociale, unde obișnuia să posteze destul de des. Având în vedere situația, au început să îi adreseze tot felul de întrebări în acest sens, iar bruneta chiar a oferit un interviu în acest sens. Ei bine, se pare că se confruntă cu tot felul de probleme, după ce l-a adus pe lume pe fiul ei, dar a preferat să nu discute despre acest lucru până acum.

Ei bine, Roxana Vancea se confruntă cu probleme legate de kilograme, aceasta având doar 45 de kilograme și 1,63m. Din punctul său de vedere, ea este mult prea slabă și tocmai de aceea a preferat să nu mai posteze nicio imagine, nici măcar din momentul în care a mers la schi alături de copilul ei. Bruneta a ajuns la concluzia că i se întâmplă lucrul acesta, fiindcă a ascultat sfatul medicului pediatru și încă își alăptează copilul și o face până când va trece perioada virozelor.

Sunt slabă moartă. Am vrut să pun o poză cu Milan de pe pârtie, dar am renunțat, nu știai care-i mama, care-i copilul. Îmi confundai picioarele cu bețele lui de la schiuri. Mănânc non-stop, dar nu se pune.

Și noaptea mă trezesc și mănânc. De la alăptat cred că e. Am 45 de kilograme, la 1,63 metri. Îl alăptez și acum pe cel mic. Pediatrul mi-a recomandat să continui până în primăvară, fiind perioada cu virozele. Am avut noroc, a avut o laringită și nu mânca nimic în afară de laptele matern. Îl durea gâtul și nu voia nimic.", a declarat Roxana Vancea, pentru playtech.ro.

Chiar dacă a primit o serie de oferte să apară pe micile ecrane, vedeta nu se grăbește în acest sens, pentru că vrea să petreacă mai mult timp cu copilul ei, care este foarte atașat de ea și care nu stă cu nimeni altcineva în afară de mama lui. Așadar, vrea să mai stea o perioadă departe de orice proiect, pentru a-și dedica timpul familiei sale, dar mai ales celui mic care nu poate petrece prea mult timp în lipsa sa.

Citeste si:
Ce i s-a întâmplat lui Theo Rose imediat după ce a născut. I-au...
Ce i s-a întâmplat lui Theo...

"La mine e mai complicat. Cel mic e lipit de mine, mi-e foarte greu. Acum numai afară adoarme, trebuie să-l plimb în marsupiu. Am ajuns să fac vreo 20.000 de pași pe zi. Numai la mine vrea, la Dragoș, nu. Doarme și vreo oră, dacă-l plimb. Dacă mă opresc, se trezește instant, trebuie să fiu numai în mișcare. Îl mai leagănă mama pe picioare să nu se trezească. Noaptea doarme cu mine în pat, e lipit de mine, cum mă mișc, se trezește.", a mai zis ea, pentru aceeași sursă.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Decembrie 2022 - 12 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.