Mira încă se întâlnește cu fostul iubit
Nu mai este un secret pentru niciunul dintre fanii Mirei faptul că vedeta și toboșarul ei, Andrei Ivan, au format un cuplu la un moment dat. Din motive încă necunoscute sau nedezvăluite de către niciunul dintre ei, aceștia au decis să o ia pe drumuri separate și să își vadă de vieților lor, dar asta nu înseamnă că nu se mai întâlnesc, mai ales că lucrează împreună. Deși s-au separat, au continuat să fie colegi, ceea ce înseamnă că se văd fie la concerte, la radio, la vreun eveniment sau în orice loc unde Mira are cântări.
Între timp, Mira și-a găsit un nou iubit fiind vorba chiar despre Levi Elekes, alături de care pare extrem de fericită și care o susține indiferent de deciziile pe care le-ar lua. În ceea ce privește despărțirea de toboșarului ei, cântăreața a dat de înțeles că a fost una lipsită de certuri. Cei doi au stabilit, încă de la bun început, că indiferent de ce s-ar întâmpla, vor da dovadă de profesionalism și nu vor amesteca viața personală. Sunt doi oameni maturi și au reușit să lucreze împreună, în ciuda faptului că au format un cuplu în trecut.
„ E foarte simplu, suntem colegi de muncă, iar noi am respectat treaba asta încă de la început. Noi ne-am spus de la început că orice s-ar întâmpla între noi, noi trebuie să fim niște profesioniști și să înțelegem că treaba profesională nu are treabă cu treaba personală. Suntem niște oameni maturi și am reușit să păstrăm chestia asta și ne-am despărțit într-un mod foarte frumos și prietenește. În momentul de față lucrăm, da ”, a declarat Mira, conform Antena Stars.
Mulți bărbați ar fi deranjați de acest aspect, dar nu este și cazul lui Levi Elekes, actualul ei iubit. Acesta nu are niciun fel de problemă, după cum a povestit chiar partenera lui de viață, deoarece are încredere în ea și în frumoasa lor poveste de iubire. Cei doi au și planuri serioase de viitor împreună, iar cântăreața nu a negat nici faptul că și-ar dori să devină mamă în viitorul apropiat.
Ce părere are Ilinca Vandici despre Alex Abagiu. Declarații despre...
„Iubitul meu nu are nicio problemă”, a zis artista.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Când se pune busuioc sub pernă de Sfântul Andrei. Respectă acest ritual dacă...
Sursa: kudika.ro