Cătălin Botezatu a făcut câteva mărturisiri dureroase, cu ochii în lacrimi, despre perioada în care a fost diagnosticat cu cancer la colon și a fost nevoit să facă mai multe intervenții. Creatorul de modă știa că și-ar putea pierde viața, a acceptat cu toate acestea să le facă, iar acum este în afara oricărui pericol, dar nu își neglijează starea de sănătate.

Cătălin Botezatu, declarații cu ochii în lacrimi despre intervențiile suferite

Cătălin Botezatu a fost invitat în cadrul emisiunii ”După faptă și răsplată” pe care o moderează Cristina Șișcanu. Creatorul de modă i-a făcut acesteia o serie de dezvăluiri cu totul și cu totul neașteptate, iar la un moment dat, i-a fost extrem de greu să își stăpânească lacrimile. Acesta și-a amintit de una dintre cele mai grele momente din viața sa, după ce a fost diagonosticat cu cancer la colon. El a fost nevoit să facă o intervenție chirurgicală, știind că inima sa ar fi putut să cedeze după trei ore.

Intervenția Hipec a durat în jur de 6 ore, iar el a rezistat acestei intervenții. Mai apoi, când medicii i-au scos drenele montate a făcut o hemoragie internă și a fost nevoit să mai treacă printr-o operație complicată, în urma căreia ar fi putut să își piardă viața, având în vedere că a intrat și în niște fibrilații. A fost un real coșmar pentru îndrăgitul creator de modă, iar acest lucru l-a învățat să acorde importanță doar lucrurilor și oamenilor care merită cu adevărat.

Aflat în fața Cristinei Șișcanu, Cătălin Botezatu și-a pus sufletul pe tavă și a descris exact acea perioadă a vieții sale în care ar fi putut să moară. Acum, acesta este în regulă, dar acordă o foarte mare importanță sănătății sale, și-a schimbat stilul de viață și urmează un regim alimentar care presupune renunțarea la foarte multe alimente. Designerul este de părere că oamenii care a asemenea boli trebuie să creadă în Dumnezeu și, de asemenea, să fie foarte puternici, deoarece numai în felul acesta pot depăși totul cu bine. Mai crede că l-a salvat și faptul că și-a dorit extrem de tare să trăiască și a luptat pentru asta.

”La boli de genul ăsta, cel mai important e să crezi în Dumnezeu și să fii tu foarte puternic. Contează să fii tu foarte optimist, foarte pozitiv, să crezi, să îți dorești să trăiești. Restul o fac medicii și aparatura de performanță, altfel nu reușești. Am văzut oameni care au avut operații mult mai ușoare, dar din cauza psihicului, au murit.

Citeste si:
Cătălin Botezatu aproape a fost mușcat de un rechin. Vacanța i s-ar...
Cătălin Botezatu aproape a...

E grav! Dar am trecut și am trecut destul de greu. Un an de zile a fost groaznic, eu nu prea stau bine cu venele. Eram ciuruit, efectiv. Când vedeam că trebuie să mai îmi facă o altă gaură să mi se ia sângele. În fiecare dimineață mi se lua sânge, eram monitorizat. Spitalele în care am fost eu le numesc spitale tip NASA, sunt ceva extraordinar, dar datorită lor sunt aici”, a declarat Cătălin Botezatu, în cadrul emisiunii ”După faptă și răsplată”.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Noiembrie 2022 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.