Carmen de la Sălciua i-a dat replica mamei lui Culiță Sterp, după ce aceasta a făcut o serie de declarații despre ea în care a spus că vedeta și-ar fi înșelat fostul soț. De asemenenea, femeia a mai zis și că a iubit-o foarte tare, dar la fel de repede a eliminat-o din viața sa, când a văzut-o de ce este în stare, moment în care cântăreața a simțit nevoia să se se apere.

Carmen de la Sălciua, replici pentru mama Geta

Recent, mama Geta a făcut o serie de afirmații despre fosta sa noră, Carmen de la Sălciua, după ce fiul ei a apărut î cadrul podcast-ului moderat de Cătălin Măruță, unde a dat detalii și despre căsnicia pe care a avut-o cu artista. Femeia a ținut să precizeze mai multe lucruri dure despre soția lui Marian Corcheș, inclusiv faptul că i-a înșelat fiul, moment în care i-a ieșit de la inimă. Așa cum era de așteptat, cântăreața a simțit nevoia să se apere și a oferit, la rândul ei un interviu în acest sens.

„Eu vă spun sincer, m-am supărat. Am iubit-o foarte tare pe Carmen, dar la fel de repede am dat-o la o parte. Eu le-am zis, i-am zis lui Culiță să nu divorțeze, să nu se ajungă la divorț. Bine, te-o înșelat băiatul meu, dar tu ai fost în stare să îl înșeli de o sută de ori! El era naiv, tânăr săracul. Păi, să ajungi să îți iei avocat, ce ai jurat tu acolo, în biserică? Eu i-am zis când a băgat divorț, să nu mergi acolo la divorț”, a declarat mama Geta, pentru fanatik.ro.

Carmen de la Sălciua a fost întrebată dacă își dorește să dea în judecată familia Sterp pentru toate cele afirmate, iar ea a zis sincer că aceasta este singura soluție, fiindcă nu știe ce să mai facă pentru ca totul să ia sfârșit, o dată pentru totdeauna. Mai mult de atât, a recunoscut că s-a săturat până peste cap de declarațiile pe care le face despre ea și că s-a obișnuit să se spună atât de multe minciuni despre ea.

„Să vă spun sincer, singura soluție este să acționez legal. Efectiv nu știu ce să mai fac pentru a se încheia totul.

Da, am aflat ce s-a spus. Crede-mă, sunt deja sătulă până peste cap de declarațiile pe care le face. Cele mai multe sunt minciuni. Că se spun despre mine lucruri, sunt deja obișnuită. Dar eu am o mamă, am o soră. După cum știți, mama și sora mea nu sunt dornice de faimă, nu au dat niciodată declarații defăimătoare la adresa lor. Vreau să nu mai pomenească nimeni despre familia mea. E foarte deranjant pentru și pentru ele. Sunt efectiv sătulă până peste cap!”, a declarat Carmen de la Sălciua, pentru sursa citată mai sus.

Citeste si:
Culiță Sterp a scăpat de controlul judiciar. Artistul poate susține...
Culiță Sterp a scăpat de...

De asemenea, artista a ținut să precizeze faptul că nu și-a înșelat niciodată fostul partener de viață, ci totul este doar o minciună spusă de către mama lui Culiță Sterp, fiind conștientă de faptul că nu are cum să demonstreze faptul că nu are cum să demonstreze adevărul în acest caz, mai ales că a trecut atât de mult timp de atunci. Legat de afirmațiile femeii conform cărora ar fi fi vrut să își facă familia celebră, Carmen de la Sălciua a zis că mama și sora ei nu au fost niciodată dornice de faimă.

„Am zis, sunt foarte multe minciuni, multe lucruri neadevărate. Eu nu l-am înșelat niciodată pe omul acela. Și cum aș putea eu să probez că nu l-am înșelat dacă nu a fost așa? Mama și sora mea nu au fost niciodată dornice de faimă. Complet fals! Dacă acum e la modă ca toată lumea să stea pe TikTok și pe rețelele de socializare, atunci eu sunt de modă veche. Familia mea nu a dorit niciodată să fie în față.”, a încheiat artista.

Citeste si:
Reghecampf îi dă replică Anamariei Prodan: „Trăiește în continuare...
Reghecampf îi dă replică...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Octombrie 2022 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.