Soția lui Nosfe, Mădălina Crețan, a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele sociale la câteva ore de la decesul artistului. Mii de oamenii sunt alături de ea și de fiica lor și speră să fie puternică.

Ce mesaj a transmis soția lui Nosfe după decesul artistului

Veste tragică în lumea muzicii românești. Pe data de 16 octombrie, Nosfe de la Șatra Benz s-a stins din viață, la scurt timp după ce a susținut un concert în București, alături de colegii lui de trupă, eveniment la care au luat parte o mulțime de oameni. În jurul orei 03:26, soția sa l-a găsit prăbușit pe podea în casa în care locuiau împreună cu fiica lor și a sunat la 112. Oamenii legii, dar și un echipaj medical au ajuns la fața locului și au constatat decesul acetuia.

„La data de 16 octombrie, în jurul orei 03.26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.

Retail jobs

De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv. S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea , se arată în comunicatul Poliției.

Cei care au dat trista veste a morții acestuia au fost colegii lui Nosfe de la Șatra Benz care au publicat un mesaj pe contul lor de Instagram. Fotografia a fost imediat distribuită de mii de oameni care au fost în stare de șoc și care au sperat, totuși, că este o glumă. Mai apoi, pe pagina lor au spus că regretatul artist în vârstă de doar 37 de ani a făcut, de fapt, infarct, nu a murit în somn și nici nu s-a sinucis așa cum au spus unii.

Citeste si:
Cătălin Cazacu, dezvăluiri cutremurătoare după decesul lui Călin...
Cătălin Cazacu, dezvăluiri...

„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată.
Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină! 🖤💔”, a fost mesajul postat de cei de la Șatra Benz, pe Instagram.

Soția lui Nosfe, Mădălina Crețan, a transmis și ea un mesaj dureros legat de moartea regretatului cântăreț care a adunat o mulțime de reacții și de comentarii, cei mai mulți dintre oamenii dorind să îi transmită condoleanțe și sperând că va fi puternică. Cei doi au trecut prin multe momente împreună, au adus pe lume și un copil și au trăit o poveste de dragoste frumoasă.

Citeste si:
Jador, cadou de sute de mii de euro în prag de sărbători. Ce și-a...
Jador, cadou de sute de mii...

„Nu se va mai naște în lumea asta alt suflet ca al tău… te-au iubit atât de mulți oameni și n-ai înțeles o secundă ce om mare ai fost și ce suflete pustiite ai lăsat aici…”, a scris soția lui Nosfe, pe Instagram.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Octombrie 2022 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.