Ana Baniciu nu regretă nimic în ceea ce privește moartea mamei sale și chiar dacă îi duce lipsa acum, crede că mama sa a plecat mândră și fericită în lumea celor drepți. Fiica lui Mircea Baniciu a dezvăluit cum au fost ultimele luni din zilele femeii care a adus-o pe lume.

Ana Baniciu, despre ultimele zile din viața sa

Ana Baniciu a fost foarte apropiată de femeia care a adus-o pe lume și îi este recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru ea. Blondina s-a putut baza mereu pe ajutorul mamei sale și nu a putut rezista ideii că a pierdut-o, dar odată cu trecerea timpului a învățat să trăiască și în lipsa ei, deși pentru unii părea imposibil. Nu neagă nici faptul că a fost cel mai greu an pe care l-a trăit vreodată, pentru că a fost cel în care și-a pierdut omul de bază, femeia pe care o iubea cel mai mult în lume și căreia i-a dedicat întreaga viață.

De la părintele său care a decedat a reușit să învețe o mulțime de lucruri despre iubire, despre devotament, dar mai ales despre implicare, iar pentru toatea aceste lucruri îi este și mai recunoscătoare. Cântăreața se bucură că a avut o mamă precum ea, singurul lucru pe care nu îl poate accepta este faptul că nu s-a bucurat mai mult de prezența ei. Toată familia a fost îndurerată, din cauza pierderii femeii, dar nicio durere nu s-a putut compara cu cea pe care a simțit-o blondina, în ziua în care a aflat că mama sa a plecat în lumea celor drepți.

“Anul ăsta a fost, cu siguranță, cel mai greu de până acum! Mama a fost și rămâne omul meu de bază, femeia care și-a dedicat viața unui singur om… Mie! Mi-a dat o lecție extraordinară despre iubire, devotament și implicare, și îi rămân pe viață recunoscătoare!”, a declarat Ana Baniciu, pentru viva.ro.

Ana Baniciu a mai povestit că mama ei a plecat din această lume fiind mândră de fiica sa, dar și extrem de fericită pentru faptul că fiica ei a reușit să facă atât de multe în viață, dar și să își găsească sufletul pereche. Artista și Edy Kovacs se pregătesc și pentru unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor și anume nunta.

„Nu-mi place să regret nimic și nici nu cred că am ce…

Mama a plecat atât de mândră și de fericită pentru mine, ne-am spus tot ce era de spus înainte de plecarea ei și, în ultimele două luni, am respirat împreună!”, a mai declarat Ana Baniciu, pentru sursa citată.

Citeste si:
Mitică Dragomir, cuvinte dure la adresa lui Petre Roman după...
Mitică Dragomir, cuvinte dure...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Octombrie 2022 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.