Mama lui Cucu de la Noaptea Târziu a intrat în comă, în urmă cu ceva vreme, iar fiul ei a oferit un interviu recent în care a vorbit despre perioada respectivă din viața lui, chiar dacă de cele mai multe ori preferă să își amintească de lucrurile frumoase, nu de cele care l-au pus la încercare.

Cucu de la Noaptea Târziu, despre perioada în care mama lui a intrat în comă

Cucu de la Noaptea Târziu nu a fost mereu alături de părinții lui, în momentul în care aceștia au avut nevoie de ajutorul lui și are zile în care își amintește despre asta și regretă că a procedat în felul acesta. Tatăl lui a suferit o intervenție chirurgicală, care din fericire a decurs așa cum trebuie, dar care l-a adus pe fiul lui în punctul în care și-a dat seama câte greșeli a făcut în trecut, chiar și prin simplul fapt că nu le-a răspuns mereu la telefon.

De asemenea, într-un interviu pe care acesta l-a acordat recent, el a povestit cum a aflat de faptul că mama lui a intrat în comă, d-abia după ce aceasta și-a revenit. Fostul concurent de la Survivor România a declarat că, la vremea respectivă, era plecat din oraș și nici măcar nu avea idee sau nici nu bănuia că în momentele respective mama sa era internată în spital. A stat o săptămână în spital și deși de fiecare dată răspundea altcineva la telefon, nu s-a gândit că situția este una chia atât de gravă. Crede că a aflat ultimul despre ceea ce s-a petrecut acolo, tocmai pentru că ai lui au dorit să îl protejeze.

"Eram plecat din oraș. Mama era în comă. Am aflat asta abia după ce a ieșit din comă. Eu nu știam că este în spital. Era de o săptămâna în spital. Nu mi-am dat seama. Când o sunăm raspunea altcineva. M-a sunat abia după ce a ieșit din comă. Ei au încercat să mă protejeze de toate aceste situații. Eu aflu ultimul.", a declarat Cucu de la Noaptea Târziu, la Antena Stars.

Mai mult de atât, el a declarat că părinții lui au avut mereu o astfel de atitudine în ceea ce îl privește, din simplul motiv că au dorit să îl țină departe de toate problemele pe care le-au întâmpinat de fiecare dată, conștienți că le are deja pe ale lui. Nu au vrut să îl deranjeze, nici măcar în clipa în care a fost vorba despre lucruri serioase, precum problemele de sănătate cu care s-a confruntat femeia care i-a dat viață, dar mai ales când a venit vorna despre intrarea în comă.

Citeste si:
Fiu lui Romică Țociu, mesaj emoționant după ce au câștigat a doua...
Fiu lui Romică Țociu, mesaj...

"Am avut multe situații de genul acesta în familie. După ce s-a întâmplat problema cu tatăl meu, mi-am dat seama că familia trebuie să fie pe primul loc.", a mai povestit Cucu, pentru sursa citată mai sus.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Octombrie 2022 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.