Fiul regretatului Alexandru Arșinel, Bogdan, a dat o serie de declarații astăzi și a mărturisit unde va fi depus trupul neînsuflețit al tatălui său, dar și când va fi înmormântat.

Când va fi îngropat Alexandru Arșinel

Durere mare pentru familia lui Alexandru Arșinel. Marele actor s-a stins din viață în cursul zilei de ieri, 29 septembrie, iar unul dintre fii lui a fost și cel care a confirmat decesul. Acesta avea probleme serioase de sănătate și s-a luptat pentru viața sa în ultimele luni, dar a pierdut lupta și din cauza vârstei înaintate. Trupul său slăbit din cauza bolii a cedat la 83 de ani, iar acum cei care l-au iubit pe maestru îi aduc un ultim omagiu.

Colegii lui de breaslă au fost printre primii care și-au exprimat regretul în ceea ce privește pierderea unui mare actor precum a fost el. Unii dintre aceștia și-au amintit de momentele frumoase pe care le-au trăit împreună și au vorbit despre ele cu lacrimi în ochi, fără să le vină să creadă că un alt mare talent a plecat dintre noi. Alții, în schimb, sunt de părere că este mai bine că lucrurile au stat în felul acesta, pentru că s-a chinuit mult prea tare anul acesta, nefiindu-i nici măcar o secundă frică de moarte.

Nimic nu se compară cu durerea pe care o simt, în clipa de față, copiii regretatului actor. Bogdan Arșinel a fost cel care i-a confirmat decesul și tot cel care a declarat, în urmă cu scurt timp, că trupul neînsuflețit al părintelui său va fi depus astăzi, 30 septembrie, la ora 14:00 la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, unde va sta până pe 1 octombrie, la ora prânzului. Mai apoi, acesta va fi depus la Capela Belu, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 12:00.

„Tata va ajunge astăzi (n.r.: 30 septembrie 2022) la ora 14 la teatru, la Tănase. Va sta până mâine la prânz. Mâine va fi depus la Capela Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 12, la Cimitirul Bellu”, a declarat Bogdan Arșinel, pentru fanatik.ro.

Citeste si:
Unde se va filma următorul sezon America Express. Mona Segall le...
Unde se va filma următorul...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Septembrie 2022 - 02 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.