Răzvan Simion i-a adus un ultim omagiu lui Alexandru Arșinel, în cadrul emisiunii pe care o prezintă alături de Dani Oțil la Antena 1. Prezentatorul și-a amintit, în același timp, de un moment special pe care l-a trăit alături de regretații actori, Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

Ce omagiu i-a adus Răzvan Simion regretatului actor

Ziua de ieri a fost extrem de tristă pentru lumea teatrului românesc care a mai pierdut încă un mare actor. Alexandru Arșinel a decedat la vârsta de 83 de ani, după ce o vreme îndelungată s-a chinuit din cauza problemelor de sănătate pe care le avea. Acesta nu s-a temut niciodată de ziua morții și nici nu a vrut să le facă probleme copiilor lui, după trecerea sa în neființă, așa că și-a căutat locul de veci în urmă cu mai bine de 7 ani, dorind să aibă totul bine pus la punct, când ar veni vremea să plece în lumea celor drepți.

De asemenea, a reușit să se facă iubit de milioane de oameni, iar acum cei care l-au cunoscut și l-au admirat îi plâng moartea și îi aduc un ultim omagiu. Cei mai mulți dintre colegii lui de breaslă alături de care a urcat pe cele mai mari scene din țară au transmis mesaje emoționante, la scurt timp după ce fiul lui a confirmat decesul. Cel mai probabil, îl vor conduce și pe ultimul drum alăuri de familia acestuia.

Unul dintre cei care l-a cunoscut pe Alexandru Arșinel este chiar Răzvan Simion, care în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, a decis să îi aducă un ultim omagiu marelui actor, vorbind despre una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le are alături de regretații Stela Popescu și Alexandrul Arșinel, pe care i-a cunoscut în urmă cu foarte mulți ani. La final, a menționat că în viață pierdem ani, iar la moarte cerșim clipe, emoționând în felul acesta telespectatorii.

''Mă mulțumește gândul că pot să aduc un omagiu unor oameni pe care i-am cunoscut acum foarte mulți ani, cu mine, Dani și Vlăduț. Am fost la o emisiune care se numea “Sare și piper” cu Stela Popescu, atât de dragă nouă, cea care a plecat acum ceva timp. Și cu Alexandru Arșinel, el se prezenta “Alexandru Parșivel”, avea un moment de intrare.

Citeste si:
Maria Dragomiroiu, declarații cu ochii în lacrimi despre Alexandru...
Maria Dragomiroiu, declarații...

Prima noastră emisiune de gen, făceam echipă atunci cu Laura Stoica. Am învățat să nu mai judecăm oamenii după activitățile pe care le au ca pământeni în locurile astea si sa-i judecam pentru ce lasă în urmă. În viața pierdem ani, iar la moarte cerșim clipe. A plecat ieri Alexandru Arșinel…'', a declarat Răzvan Simion, la Antena 1.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Septembrie 2022 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.