Oana Lis, a fost invitată în cadrul unei emisiuni TV, unde a vorbit despre starea în care se află partenerul ei de viață, dar în care a zis și cum anume se va comporta în ziua înmormântării bărbatului de lângă ea. Vedeta este conștientă că ziua aceea se apropie și că nu poate face nimic în acest sens.

Oana Lis, declarații despre înmormântarea soțului

Oana Lis și fostul edil al Bucureștiului sunt împreună de ani buni, iar pentru multă vreme, blondina a fost acuzată de oamenii din jurul ei că stă alături de el doar pentru bani. Între timp, ea a reușit să demonstreze că sentimele pentru soțul ei sunt unele reale și că așa au fost mereu, mai ales că în perioada aceasta în care starea sa de sănătate nu este tocmai una bună, ea a fost singura care nu s-a îndepărtat de el și s-a asigurat că partenerul ei de viață primește toate îngrijirile de care avea nevoie.

Blondina a făcut o mulțime de sacrificii și din punct de vedere financiar și numai ea știe cât de mult s-a chinuit zilele acestea să strângă toți banii de care avea nevoie pentru tratamentul lui Viorel Lis și chiar și-a amanetat verigheta, pentru a face rost de niște bani în plus pentru acesta. Din fericire, la aproximativ două săptămâni după, a reușit să o recupereze, în ciuda faptului că fusese dusă la topitorie, iar în momentul acela s-a mai liniștit.

Chiar dacă a reușit să îi facă ultimele zile din viață mai bune soțului, este conștientă că ziua în care nu va mai fi alături de ea se apropie și nu poate face nimic în acest sens. De asemenea, a făcut o serie de declarații despre ziua înmormântării sale care, după părerea multora, sunt unele nepotrivite mai ales pentru situația dată. Printre altele, Oana Lis s-a descris ca fiind o femeie căreia îi place să se aranjeze, să aibă grijă de ea și a zis că ea se va machia și în ziua în care își va conduce soțul pe ultimul drum.

„Ce mai contează ce zice lumea. Știu că lumea mă mai condamnă, e greu, mai ales când nu știi ce să faci. Mie îmi place (nr. să fie cochetă). Și când eram în depresie mă machiam sau îmi făceam unghiile. Și la înmormântarea lui Viorel o sa merg machiată. Pentru mine e foarte important. Mie îmi dă o stare de bine. Eu cu unghiile astea îl îngrijesc, îl spăl”, a spus Oana Lis, în cadrul unei emisiuni, conform wowbiz.ro.

Citeste si:
Mitică Dragomir, cuvinte dure la adresa lui Petre Roman după...
Mitică Dragomir, cuvinte dure...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Septembrie 2022 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.