George Burcea, replică pentru fosta soțiie
După câteva zile în care George Burcea s-a gândit sau nu dacă merită Andreea Bălan ca el să reacționeze la spusele sale legate de faptul că ar fi mers beat să le ia pe cele mici de la ea. Actorul crede că a fost linșat public de către fosta lui parteneră și știe deja ceva urma și anume un apel pentru judecarea sa în procesul de divorț. Consideră, de asemenea, că i s-a declarat război, doar că nu are de gând să îi dea curs. Partenerul de viață al Vivianei Sposub și-a propus să nu răspundă atacurilor cu aceeași monedă, pentru că nu vede o soluție în asta.
De asemenea, a spus clar că se va apăra de de fiecare dată când artista nu va vrea altceva decât să îl denigreze public și să îi facă o imagine falsă în fața celorlalți. De asemenea, acesta a spus că mama copiilor săi face asemenea mărturisiri, doar pentru a obține custodia exclusivă a lor, pentru că o vedea pe cea comună precum o înfrângere. Actorul își iubește fiicele, după cum chiar el a mărturisit, până la cer și înapoi și este conștient că la fel și mama lor, de aceea îl întristează gândul că vrea să le îndepărteze de ea.
”De câteva zile mă gândesc dacă să reacționez public și nu doar în instanță la linșajul public inițiat de fosta soție. Probabil în anticiparea apelului ce urmează a fi judecat pentru procesul de divorț, consider că mi s-a declarat război, dar nu voi da curs la așa ceva. Nu voi răspunde atacurilor cu aceeași monedă pentru că nu asta este soluția când singurul meu scop este bunăstarea copiilor.
Cu toate acestea, mă voi apăra de fiecare dată când mama copiilor va încerca să mă denigreze public și să creeze o imagine falsă despre mine doar pentru a obține custodie exclusivă. Copiii au nevoie de ambii părinți pentru o dezvoltare armonioasă.
Îmi iubesc cele două fetițe până la cer și înapoi și sunt sigur că și mama lor simte același lucru. Tocmai de aceea mă întristează enorm când văd cum încearcă să mă îndepărteze de ele, neluând în seamă faptul că distorsionarea realității și această “luptă” nu le va face decât rău și le va crea o suferință dificil de vindecat. Copiii nu ar trebui să fie armele pe care le folosești pentru a-ți hrăni orgoliul!”, a declarat George Burcea, în mediul online.
Citeste si:Diana Șoșoacă, acuzații dure la adresa soțului, în plin divorț. De...
![]()
George Burcea a spus, la fel ca și Viviana Sposub, că o mamă nu își lasă în niciun fel de situație copiii pe mâna unui om în stare de ebrietate și nici Andreea Bălan nu ar fi procedat așa, pentru că este genul acela de femeie care își protejează copiii orice ar fi. Actorul a trimis o notificare împreună cu avocații, iar împreună au cerut verificarea camerelor video din jurul casei vedetei, pentru că există destul de multe și astfel, toată lumea și-ar da seama care este adevăruș în acest caz. Ar mai fi fost multe de zis, dar fost soț al cântăreței preferă să vorbească în instanță, nu pe social media.
”Mă tot întreb de câteva zile cum ar putea o mamă să își lase copiii pe mâna unui om care vine “beat” la ușa ei şi face scandal? Oare o mamă care simte că puii ei sunt în pericol nu ar face orice îi stă în putință pentru a nu lăsa copiii în prezența unui om “beat” nici măcar o secundă? Dar, când ştii perfect că acest lucru este doar o minciună, faci o postare pe internet (pentru a crea puțină vâlvă), apoi ieși liniștită la restaurant, nu suni nici măcar o dată să vezi ce fac copiii în prezența mea și apoi te arăți nemulțumită (tot pe internet) de faptul că fetițele nu au stat mai mult în vizită la tatăl “beat”.
Citeste si:Săndel Bălan, despre nunta fiicei Andreea Bălan cu Victor Cornea:...
![]()
Am trimis notificare împreună cu avocații și am cerut să fie făcute publice “dovezile video”, având în vedere că toată casa dumneaei este împânzită de camere de luat vederi. Dar poate văzând și ea filmările, a realizat că minciuna are picioare scurte (având în vedere că ea nu era prezentă când am luat fetițele și nu a fost niciodată, singura interacțiune fiind de fiecare dată cu bunica fetelor). Ar mai fi multe de zis, dar prefer să rezolv totul în instanță așa cum am făcut și până acum și așa cum am reușit să îmi obțin dreptul de a mă putea bucura de minunile vieții mele, Ella și Clara.
Mama lor consideră că decizia judecătorilor de a oferi custodie comună este o înfrângere pentru ea, dar ce nu realizează este că această decizie este cel mai mare câștig pentru fetițe!”, a mai zis actorul, pe Facebook.
Citeste si:George Burcea a dat lovitura în cinematografie! Ce rol va...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro