Ce probleme are Ileana Sterp în sarcină
Ileana Sterp este însărcinată pentru a doua oară, doar că de data aceasta totul este diferit față de prima sarcină și nu s-a putut abține să nu le povestească și urmăritorilor ei din mediul online despre situația prin care trece. Nu a existat fericire mai mare pentru ea decât în momentul în care a aflat că va din nou mamă și nu a păstrat vestea cea mare, ci la scurt timp după ce a aflat rezultatul testului de sarcină, a împărtășit-o cu toată lumea. La scurt timp după aceea, vedeta a fost bombardată cu mesaje în care oamenii o felicitau și se bucurau sincer pentru faptul că i se mărește familia, iar Carla va avea un frățior sau o surioară.
Deși prima sarcină a mers destul de bine, fără probleme mari, sora lui Culiță Sterp nu poate afirma aceleași lucruri și despre cea de-a doua. Ileana le-a făcut câteva mărturisiri oamenilor care stau cu ochii pe ea în mediul online și a povestit că sarcina aceasta este foarte diferită și că a avut niște zile nu foarte bune, pentru că starea ei a fost una rea din toate punctele de vedere.
De exemplu, a avut momente în care simțea că o să se leșine și în care starea de oboseală continuă nu îi dădea deloc pace. Tot ea a spus că speră ca toate problemele pe care le are în momentul de față să treacă mai repede. Vedeta este însărcinată în șase săptămâni, ceea ce înseamnă că greu d-abia acum începe pentru ea. Cel mai important este că îi are pe toți cei dragi alături de ea și că nu duce lipsă de nimic, ba mai mult se poate baza pe ei la orice oră din zi, dar și din noapte.
„Sarcina aceasta nu este deloc ca prima. Acum confirm și eu faptul că sarcinile sunt foarte diferite între ele. Am avut și am niște zile mai proaste, mă simt nu foarte bine, am mereu stări de leșin, mă simt foarte obosită. Sper să treacă repede. Acum am ieșit de la control și parcă sunt mai liniștită. Am șapte săptămâni și un pic și sunt foarte fericită. Sper să treacă perioada asta, cu stările astea urâte, pentru că și Carla are nevoie de mine și sunt atâtea lucruri de făcut”, a declarat Ileana Sterp, pe Instagram.
Citeste si:Kinetoterapia în timpul sarcinii. Ce beneficii aduce pentru mamă și...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Cum spui partenerului că nu ai orgasm și ce puteți face împreună
Sursa: kudika.ro