Sora lui Culiță Sterp, însărcinată din nou
Ileana Sterp este în culmea fericirii, după ce a aflat că este din nou însărcinată. Sora lui Culiță Sterp a postat câteva imagini cu reacțiile pe care ea și soțul ei le-au avut în clipa în care au aflat că vor deveni din nou părinți, iar oameni care le-au urmărit s-au emoționat până la lacrimi. Aceștia și-au dorit enorm ca familia lor să se mărească, iar acest lucru este evident din reacțiile lor nemaifiind nevoie de cuvinte pentru imaginile publicate de sora lui Culiță Sterp.
Ființă credincioasă din fire, Ileana Sterp a transmis un mesaj destul de emoționant, pentru că și-a găsit cu greu cuvintele pentru a spune ce a simțit în clipa în care a aflat vestea cea mare, care le va schimba viața, încetul cu încetul. Nu știe sigur dacă va avea o fetiță sau un băiețel, dar cert este că îl va iubi pe cel de-al doilea copil la fel ca pe primul și toată familia îl așteaptă cu brațele deschise.
”Domnul fie cu tine, Fața Lui să lumineze mereu ființa ta, să-ți umple viața cu Pacea Sa. Suntem cu toții în extaz de fericire, Dumnezeu a lucrat minunat din nou în viața noastră. Bebe nr. 2 este muuuult așteptat. Nu am cuvinte să exprim tot ce simt”, a notat Ileana Sterp, pe contul ei de Instagram.
„Doamne ajută, vai ce mă bucur! Încă un nepot sau nepoată pentru uncheșu ❤️”, i-a transmis Culiță Sterp, în secțiunea de comentarii.
Nu doar frații și mama ei au avut grijă să îi transmită acesteia cele mai bune gânduri, ci și fanii săi care s-au emoționat și ei extrem de tare la aflarea veștii. Multora dintre ei nu le-a venit să creadă că Ileana Sterp va deveni mamă pentru a doua oară și au felicitat-o așa cum au știut ei mai bine.
Culiță Sterp a scăpat de controlul judiciar. Artistul poate susține...
„Sa fie intr-un ceas bun!Felicitari!😍”, „Felicitări!Sarcină ușoară!👏👏👏👏❤️❤️❤️”, „Eu de ce plâng ???? Felicitaaari ❤️”, ”Doamne ajută! Am piele de găină la fericirea voastră”, ”Mi-au dat lacrimile!!!! Sunteți o familie minunată și transmiteți multă emoție!!! Felicitări!”, ”Vaiiii…felicitări și multă sănătate și să fie la fel de cuminte și veselă ca aia mică!”, ”Multe felicitări și binecuvântări!”, ”Felicitări…..ce reacții minunate din partea tuturor, bravo!”, sunt doar o parte dintre comentariile fanilor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro