De ce a fost Mara Bănică luată în vizor
Emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” este comparată din mai multe puncte de vedere cu Survivor România, pe care cei mai mulți dintre cei din fața micilor ecrane o preferă. Faptul că vedetele din Republica Dominicană sunt nevoite să mănânce tot felul de alimente ciudate le dă mari bătăi de cap și telespectatorilor care nu pot privi imaginile oricât de tare ar încerca și chiar și-au exprimat acest punct de vedere în comentarii, unde spun mereu ceea ce au pe suflet.
Una dintre vedetele care s-a dovedit a fi extrem de curajoasă este Mara Bănică. Jurnalista a vrut să își depășească limitele, știe ce vrea și care a devenit liderul echipei, fapt care nu a fost deloc pe placul unora dintre ei. Lidia Buble s-a simțit și ea neîndreptățită de Mara, cea care are dreptul să ia decizii și, totodată, ea este și cea care răspunde de ceea ce se întâmplă cu colegii ei, iar Răzvan Botezatu a fost primul care a fost sincer în ceea ce o privește. Acesta a spus clar despre liderul echipei că își cunoaște bine scopurile și că își dorește să reziste cât mai multă vreme în competiție, de aceea se și comportă în felul în care o face.
„Mara știe de ce a venit aici. Se vede că vrea să rămână cât mai mult în competiție, se vede că nu vrea să iasă printre primii. Se vede că se pune bine cu toată lumea”, a spus Răzvan Botezatu, în cadrul emisiunii despre Mara Bănică.
Bia Khalifa nu s-a putut abține și și-a dat și ea cu părerea despre Mara Bănică și așa cum era de așteptat, nu a avut deloc ceva bun de zis despre ea. Liderul echipei a fost descrisă de către cretoarea de conținut pentru adulți drept o persoană previzibilă, ipocrită și supărată. A mai zis că este genul acela de om care are mereu de nevoie de ajutor, din orice punct de vedere și, de asemenea, a zis clar că vorbește din cauza faptului că îi este foame, ci nu pentru că ar avea ceva interesant de zis.
„Extraordinar de previzibilă, extraordinar de ipocrită și extraordinar de supărată. Ea e tristă, are nevoie de ajutor din orice punct de vedere. Are nevoie de ajutor profesionist, urgent. Mara vorbește de foame sau vorbește tenia din ea, că nu mai are ce mânca. Ori ea, ori parazitul din ea, cineva vorbește prost și mult”, a spus la rândul ei Bia Khalifa.
Citeste si:Mara Bănică s-a luptat cu depresia. Operațiile estetice au ajutat-o...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro