A fi un campion nu este deloc ușor, iar acest lucru l-a aflat pe pielea sa chiar și David Popovici. Acesta este dublu campion la înot, iar pentru a ajunge unde este acum a avut de parcurs un drum greu, unde a făcut o serie de sacrificii și a renunțat la plăcerile pe care aproape orice băiat de vârsta lui le-ar vrea. A știut extrem de bine ceea ce își dorește și a făcut totul pentru a fi cel mai bun în domeniul care l-a pasionat încă de mic copil.

David Popovici, despre rutina sa zilnică

David Popovici este dublu campion la înot și milioane de români sunt mândri de el și de performanțele sale, dar foarte puțini sunt cei care știu cu adevărat cât de greu este pentru un copil să ajungă atât de sus, să muncească atât de mult zilnic și să facă atât de multe antrenamente într-o singură săptămână, mai exact nouă, după cum chiar el a povestit. Tânărul a vorbit, în cadrul unui podcast, în care a fost invitat care este rutina lui zilnică de la care încearcă să nu se abată, pentru că este cumva rețeta succesului său.

Ei bine, podcast-ul se numește „Cu Inima la Vedere, iar printre altele în timpul acestuia, David Popovici a vorbit și despre toate lucrurile pe care le face zilnic, arătându-le oamenilor care îl urmăresc, fie că și-a dat seama sau nu, faptul că nu are mai deloc timp pentru el. Ziua lui se termină până la ora 22:00, iar când are două antrenamente pe zi ajunge acasă pe la 19:00, ceea ce înseamnă că nu mai are timp de prea multe lucruri. Își face mai apoi temele, pentru că încearcă să se ocupe și de școală cât mai bine cu putință, se vede cu iubita lui sau vorbește cu ea la telefon, iar mai apoi adoarme, pentru că a doua zi îl așteaptă aceeașo rutină.

Este fericit cu faptul că profesorii din liceul în care învață și anume George Coșbuc sunt niște oameni destul de înțelegători și știu care sunt pasiunile sale, așa că le poate face pe ambele. Crede, de asemenea, că dacă nu ar fi avut astfel de proefesori, nu ar fi putut să le facă la fel de bine și ambele.

„Încerc să adorm până la ora 10. Când am două antrenamente, ajung acasă pe la 7. Voi avea şi teme şi asta o să îmi ocupe destul de mult timp. Poate după 7, mă întâlnesc cu prietena mea, sau vorbim la telefon şi cam asta e. Atunci, plec într-o vacanţă. Am foarte mulţi colegi care sunt la şcoală cu profil sportiv. Eu sunt la liceul George Coşbuc, la care m-au dus ai mei din clasa a cincea.

Am nişte profesori care mă înţeleg. Sunt nişte oameni care înţeleg pasiunile. Dacă nu erau ei, nu le puteam face pe amândouă”, a declarat David Popovici, în podcast-ul „Cu Inima la Vedere”.

Citeste si:
David Popovici, în topul celor mai buni sportivi din lume. Ce loc...
David Popovici, în topul...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 August 2022 - 06 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.