CRBL a oferit câteva informații, total neașptate pentru cei care îl cunosc de-o viață, despre momentele în care a fost pe punctul de a divorța sa de frumoasa lui parteneră de viață, alături de care are ani buni de căsnicie și pe care o iubește enorm. Conexiunea dintre ei este una extrem de puternică, iar în perioada în care a fost plecat în Republica Dominicană, i-a dus lipsa soției sale care i-a fost de fiecare dată alături și de la care simțea nevoia măcar de un sfat.

CRBL, despre divorțul de soția sa

CRBL și partenera lui de viață, Elena, se cunosc de peste mai bine de 15 ani, timp în care au reușit să facă o mulțime de lucruri împreună de care sunt mândri și pentru care sunt recunoscători. Cea mai mare realizare pe care o au este fiica lor pe care o iubesc nespus și pentru care au făcut multe sacrificii de-a lungul vremii. Întreaga familie locuiește acum în Spania, dar artistul a povestit după întoarcerea sa de la Survivor România că atât el, cât și soția lui s-au gândit să revină în țară, dar încă nu au luat decizia finală.

Chiar dacă acum se înțeleg extrem de bine și nu pot petrece prea mult timp unul departe de celălalt, au avut o vreme în care nu doar că au simțit nevoia de o pauză în viața lor, ci chiar au avut discuții legate de un posibil divorț. Din fericire, nu au ajuns în acel punct, dar fostul concurent de la Survivor România și-a amintit despre acea perioadă grea din viața lor și a povestit despre asta, în cadrul celui mai recent interviu pe care l-a acordat. Cel mai mare secret pe care l-au avut a fost faptul că au comunicat și în felul acesta au reușit să elimine toate tensiunile dintre ei. Cel mai important este că au reușit să rezolve toate problemele, că le este bine împreună și că au devenit un exemplu pentru cei din jurul lor.

„Separați nu am stat niciodată, dar discuții despre divorț am avut, însă spuse la nervi, așa cum se face în orice familie. Asta a fost în primii ani. Acum nu mai este cazul de astfel de discuții”, a declarat CRBL, pentru viva.ro.

Perioada pe care CRBL a petrecut-o departe de casă la începutul anului, când a decis să accepte provocarea de a participa la Survivor România, a fost una dintre cele mai grele pentru ei, deoarece au fost nevoie să stea mai bine de două luni unul departe de celălalt, timp în care ea i-a ținut soțului ei pumnii și s-a îngrijiorat foarte tare, în clipa în care acesta s-a accidentat și a fost eliminat din competiție.

„Suntem foarte bine. Nu pot spune că n-am avut și noi momentele noastre de tensiune sau de cumpănă. Suntem oameni, dar, cu ajutorul comunicării, am trecut peste. A trebuit să mă schimb și eu pentru ea, și ea să se schimbe pentru mine.

Citeste si:
Cine este prima soție a lui CRBL? Artistul a mai fost căsătorit...
Cine este prima soție a lui...

A trebuit să găsim numitorul comun pentru a merge mai departe. Încă mai descoperim lucruri frumoase unul la altul. Îmi place că nu avem o viață monotonă și că adunăm amintiri în fiecare zi, dar asta ne și agită și ne aduce tensiuni. Este viață, nu? Suntem vinovați amândoi pentru acești 15 ani”, a mai zis artistul.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Iunie 2022 - 01 : 06

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.