Andreea Bănică a vorbit despre momentul în care apărut în Playboy, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai. Blondina nu și-a mai putut stăpâni lacrimile în momentul în care a povestit că tatăl ei a fost cel care a încurajat-o să pozeze goală, în schimbul unei sume de bani.

Andreea Bănică a început să plângă

Andreea Bănică a fost invitată în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, iar ediția respectivă a fost difuzată în urmă cu doar câteva ore, timp în care admiratorii ei au putut afla multe lucruri despre ea, despre care nu a adus vorba până acum, dar despre care moderatoarea emisiunii nu s-a putut abține să nu întrebe. Ei bine, la un moment dat, frumoasa vedetă a vorbit despre perioada în care a apărut pe coperta revistei Playboy, în tinerețe, când avea o mai mare nevoie de bani decât are la momentul actual.

Din câte a povestit chiar vedeta, se pare că partenerul ei de viață și tatăl acesteia au fost cei care au împins-o de la spate să pozeze goală, în schimbul sumei de 10.000 de dolari, care la vremea respectivă era una imensă și care i-a fost de mare ajutor. La momentul actual, întrebată fiind dacă ar mai face um asemenea pictorial, vedeta a spus că este de părere că ar arăta mult mai bine acum și că atunci a acceptat doar de dragul banilor.

„Cred că aș arăta mai bine acum. Dacă soțul meu ar spune da, astăzi mi-ar fi mai ușor să spun da (n.r. să pozeze goală). La vremea aceea, am spus da pentru bani. Nu știu de ce, domnul Silviu Boierescu a spus că nu primeam foarte mulți bani, a fost o sumă destul de mare.Zece mii de dolari am primit pentru acel pictorial, la vremea aceea, sunt foarte mulți ani de atunci.

Pentru mine au fost niște bani ca și căzuți din cer. Cu rușinea mea cu tot, abia m-au convins tatăl mau și Lucian. Tata, când a văzut primul număr cu Dana Săvuică, a venit acasă și mi-a spus: „Dacă vreodată o să ți se ofere ocazia să pozezi în această revistă, te rog, tată, să pozezi”, a declarat Andreea Bănică, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai.

Vedeta a avut un real șoc, când a auzit acele cuvinte venind chiar din partea tatălui ei, care nu făcea altceva decât să o încurajeze să se dezbrace pentru o sumă de bani frumușică. Chiar dacă a trecut ceva vreme de când părintele Andreei Bănică a decedat, vedeta nu a putut depăși acel moment sub nicio formă. În ceea ce privește imaginea de pe copertă, blondinei nu i-a plăcut deloc și a reușit cu greu săo privească, dar s-a bucurat de banii obținuți, pentru că și-a luat un apartament pe care îl are și în ziua de astăzi.

Citeste si:
Cum a luat naștere numele revistei Playboy și ce legătură are cu...
Cum a luat naștere numele...

Vai, l-am făcut în toate felurile. L-am făcut nebun, cum să spui tu, tatăl meu, așa ceva, să mă vezi dezbrăcată în revistă. Ei bine, când a venit oferta din partea revistei, amândoi au complotat și s-au pus de acord să pozez în această revistă. Lucian mi-a promis marea și sarea, că nu va fi nimeni acolo decât el și fotograful. Îmi venea să-i zic să-l dea afară și pe fotograf, să mă pozeze el sau eu singură.

Am pozat în bikini, mi-au scos bikini în Photoshop, iar când a apărut revista nu voiam să o văd, pentru că nu mi-a plăcut coperta. Nu simțeam acea poziție și mă uitam, cumva, strâmb. Nu mi-a plăcut deloc, mi-a fost rușine, dar acei bani au fost foarte importanți în viața mea și mi-am luat un apartament pe care îl am și astăzi”, a mai zis ea.

Citeste si:
S-au împlinit 20 de ani de la moartea mamei Andreei Bănică....
S-au împlinit 20 de ani de la...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Iunie 2022 - 07 : 06

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.