TJ Miles a ajuns în România
Tj Miles a fost unul dintre cei mai puternici și susținuți concurenți ai acestui sezon de la Survivor România, până într-un anumit punct. În urmă cu doar o săptămână, chiar înainte de începerea luptelor individuale, acesta a fost eliminat din concurs și și-a luat la revedere de la colegii lui cu ochii în lacrimi, regretând enorm că nu s-a putut bucura alături de ei de marele final.
Fostul Faimos a spus, în momentul în care a fost întrebat care anume a fost cel mai greu moment din concurs pentru el, că este vorba despre cel al eliminării sale din concurs, pentru că în rest a rezistat eroic. Pentru TJ Miles, participarea la Survivor România a reprezentat cea mai tare experiență din viața lui deși a fost și una dintre cele mai grele, mai ales că a trecut prin multe clipe pline de emoții. În timpul celor 18 săptămâni petrecute în concurs a evoluat ca om, este mândru de tot ceea ce a reușit să facă și mulțumit că a ajuns atât de departe, deși și-ar fi dorit să joace și marea finală și, de ce nu, să câștige marele premiu în valoare de 100.000 de euro.
“Cea mai tare experiență din viața mea. A fost greu, am trecut prin multe emoții. N-am câștigat, din păcate, dar am câștigat multă experiență și am evoluat ca om. 18 săptămâni în junglă nu au fost puține, am realizat ceva, eram aproape de finală. N-a fost să fie, sunt mândru și am venit înapoi cu capul sus. Experiența m-a făcut să apreciez tot ce am, să-mi iubesc familia și mai mult, să am niște principii diferite de viață.”, a declarat TJ Miles, pentru „La Măruță”.
Îndrăgitul vlogger a mai mărturisit că, după părerea lui, cei care au cele mai mari șanse de câștig sunt Marian Drăgulescu, Alex Delea, dar și Elena Chiriac, fostul gimnast fiind și el eliminat la câteva ore după ce TJ Miles a dat de înțeles că are toată încrederea că se va printre finaliști.
TJ Miles, despre foștii lui colegi de la Survivor. Cu cine vrea să...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro