Showbiz 13 Mai 2022 10:34 de Diana Oprișan
Adda a fost dezamăgită de răspunsul primit din partea Ministerului Sănătății în ceea ce privește diagnosticul greșit pe care i l-au dat medicii și pentru care s-a tratat.

Adda, revoltată pe Story

În urmă cu ceva timp, Adda a primit un diagnostic greșit din partea medicilor la care a apelat și pentru care s-a și tratat, punându-și în felul acesta viața în pericol. Cântăreței i s-a spus că are intoleranță la histamină, a ținut un regim strict și a slăbit extrem de tare, motiv pentru care unii s-au bucurat, iar alții și-au făcut griji serioase. Numai cântăreața știe cât de greu i-a fost în tot acest timp și de câte ori a ajuns la spital, iar pentru acest motiv a vrut să apeleze la Ministerul Sănătății, dar nu i s-a făcut deloc dreptate, ba chiar a fost dezmagită de răspunsul primit din partea lor.

Comisia i-a transmis că deși intoleranța la histamină este un diagniostic care poate afecta calitatea vieții, acesta nu este un diagnostic în adevăratul sens al cuvântului, iar partenerei de viață a lui Cătălin Rizea nu i-a venit să creadă una ca asta.

“Comisia consideră că deși intoleranța la histamină este un simptom supărător, care poate afecta calitatea vieții, acesta nu reprezintă un diagnostic în sine. (…) Cu regret față de suferința dumneavoastră.”, este răspunsul primit de artistă.

Adda a tras un semnal de alarmă și asupra faptului că oamenii care suferă de aceeași afecțiune precum ea pot muri, doar din cauza faptului că la un restaurant li s-ar greși comanda. Mai mult de atât, vedeta a spus clar că nu există niște etichete speciale pentru cei care suferă de HIT, în niciun magazin de la noi din România unde ori mori de foame, ori mori din cauza mâncării pe cae o consumi. Cântăreața cunoaște multe persoane care trec prin aceeși situație precum ea și niciuneia nu îi este ușor. Singura parte bună a lucrurilor, din punctul ei de vedere, este faptul că a reușit să scape de kilogramele în plus.

Citeste si:
Cătălin Rizea vrea să devină din nou tată. Care a fost reacția...
Cătălin Rizea vrea să devină...

“Ideea e că ei pot muri oricând dacă cineva de la restaurant le pune sos de roșii în mâncare, așa ca exemplu. Nu se decontează nicio analiză! Nu există niciun magazin care să aibă etichete speciale pentru cei cu HIT. Cei cu HIT ori mor de foame, ori mor de la mâncare! Bravo, România! Bravo!”, a declarat Adda, pe Story.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Mai 2022 - 10 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.