Ce face Patrizia Paglieri când vrea să slăbească
Încă de când a decis să participe la Asia Express, mii de oamenii stau cu ochii pe ea, îi analizează fiecare mișcare și îi cer părerea în legătură cu multe subiecte. Deși nu este genul acela de vedetă care să facă sesiuni de întrebări și răspunsuri pe contul ei de Instagram, Patrizia Paglieri profită de fiecare interviu, pentru a le răspunde admiratorilor ei la cele mai multe întrebări legate de viața privată și numai.
Ei bine, multe dintre fanele fostei concurente de la Asia Express și-au dorit să știe cum reușește ea să se mențină în formă, iar ea le-a povestit că în momentul în care vrea să slăbească încearcă să mănânce numai salete neavând o dietă anume. La un moment dat, a decis să țină chiar și un fasting, fiindu-i foarte ușor având în vedere că adoarme în jur de ora 21:00, iar până la 12:00 a doua zi rezistă să nu mai mănânce absolut nimic. Chiar și acum încearcă să țină acest regim, dar nu reușește de fiecare dată.
Nu se împacă la fel de bine cu sportul, pentru că în zona în care locuiește nu sunt prea multe săli, iar pentru a ajunge la una ar trebuie să stea prea mult în trafic și, pur și simplu, consideră că nu merită efortul. Tot Patrizia Paglieri a afirmat că nu este o mare iubitoare de carne, așa că nu a mai consumat de prin luna iunie.
‘’Când vreau să slăbesc, mănânc numai salate, nu am o dietă anume. Am ținut și fasting, încerc să îl țin și acum, îmi e ușor, adorm la 21 și astfel, până la ora 12, a doua zi, rezist cu acest gen de fasting. Cu sportul nu prea mă împac în perioada aceasta, în zona unde locuiesc nu prea sunt săli de sport și să stau în trafic mult ca să ajung la o sală de sport nu are rost. Nu sunt foarte pasionată de carne, din iunie nu am mai mâncat, deși nu mă declar vegetariană. Dacă este ceva de gustat, gust, un bucătar nu poate fi vegetarian, este absurd, ar trebui să te lași de meserie’’, a declarat Patrizia Paglieri, pentru viva.ro.
Citeste si:Nicole Cherry este într-o formă de invidiat. Cum reușește artista...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Nu te-ngriji de mâine
Sursa: garbo.ro
-
Sebastian Siemiatkowski, CEO Klarna: Intrăm în România pentru a oferi...
Sursa: start-up.ro
-
Cortina North începe vânzarile la faza a treia a ansamblului din Pipera:...
Sursa: retail.ro
-
Ciprian Ciucu vine pe 29 iunie la Green Start-Up Sustainability Forum & Awards
Sursa: green.start-up.ro
-
Platforma CloudCart s-a lansat în România
Sursa: futurebanking.ro
-
Dinu Maxer a fost șocat că noul iubit al Deei Maxer a fost acceptat atât de...
Sursa: kudika.ro
-
Loc de muncă București: Peste 10 mii de joburi sunt disponibile în Capitală
Sursa: wall-street.ro