Natalia Duminică s-a întors în țară, la finalul săptămânii, după ce a fost eliminată din concurs. Din nefericire pentru ea, cei de acasă nu au avut-o atât de mult la suflet încât să o susțină prin intermediul voturilor lor când a avut nevoie, fiind astfel nevoită să plece din concurs.
Natalia Duminică, despre prieteniile rupte din cadrul concursului
Nu mai este un secret pentru niciunul dintre fanii emisiunii Survivor România faptul că în primele săptămâni ale emsiunii Laura Giurcanu, Emil Rengle și TJ Miles se înțelegeau de minune. Mai apoi, vloggerița a început să se distanțeze de cei doi și le-a aruncat cuvinte dure, aceștia reacționând la rândul lor.
Natalia Duminică, deși nu a avut un parcurs prea lung în competiție, a avut suficient timp la dispoziție să își facă o părere despre echipa ei, despre alianțele care s-au format și despre prieteniile care s-au stricat de-a lungul timpului. Odată ajunsă acasă, ea a decis să discute despre felul în care Laura Giurcanu i-a tratat pe TJ Miles și pe Emil Rengle de care s-a distanțat ușor, ușor până a ajuns să nu îi mai suporte deloc e niciunul dintre aceștia.
„A fost un moment în care Laura și-a dat seama că Rengle schimbă foarte des tabăra. Laura a zis la un moment dat: Nu mai vreau. Consider că Laura are motive întemeiate. Cu Emil nu a ținut să-mi spună, ci mi-a zis că voi afla când ajung acasă”, a declarat Natalia Duminică, la Extrashow.
În plus, dansatoarea a spus despre TJ Miles că este cel mai ușor de manipulat din echipa Faimoșilor sau cel puțin așa i-a dat ei impresia.
„Laura nu l-a invitat pe TJ să rupă prietenia, cum a făcut cu Emil. TJ a sărit brusc în barca. Laura mi-a zis că nu l-a chemat cu ea. TJ s-a luat repede după ea. TJ Miles e cel mai ușor de manipulat din toată echipa. TJ în ultimul timp a început să fie un alt gen de om. Și mie îmi era greu să vorbesc cu el. A devenit un pic insuportabil. Un pic o spun, pentru că sunt o fată educată. Totul e despre el”, a mai zis fosta concurentă de la Survivor România.
Citeste si:Cristi Mitrea a umilit-o pe Roxana Nemeș după participarea la...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro