Elena Marin a avut parte de unul dintre cele mai frumoase momente din viața sa, în cadrul emisiunii pe care o moderează Cătălin Măruță la Pro TV. Partenerul ei de viață, Andrei Matto, și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie pe fosta concurentă de la Survivor România și și-a găsit cu greu cuvintele de a descrie ce a simțit în acele momente.

Elena Marin a spus „Da!”

Relația Elenei Marin cu Andrei Matto nu a fost una lipsită de probleme de fiecare dată, dar plecarea ei în Republica Dominicană i-a făcut să realizeze că nu pot sta unul fără celălalt și că sunt predestinați să fie împreună, așa că în urmă cu doar câteva ore bărbatul și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie, în direct. Așa cum era de așteptat, fosta Faimoasă a fost uimită de surpriza care i s-a pregătit și a acceptat propunerea partenerului ei de viață.

„Nu pot să cred că ai făcut asta. Deci, nu am cuvinte. DA! Câtă emoție, nu cred. Nu am cuvinte.”, a spus Elena Marin, la Pro TV.

La scurt timp după cererea în căsătorie, viitorul soț al Elenei Marin a oferit și un interviu în care și-și-a găsit greu cuvintele pentru a vorbi despre cele petrecute și a fost de părere că acestea sunt mult prea mici, pentru a-și exprima bucuria. Andrei a mărturisit că se simte cel mai norocos bărbat din lume, că are alături de el cea mai frumoasă femeie, cu cel mai bun suflet și astfel privește cu încredere spre viitor.

Acesta a simțit încă de la început că Elena Marin este sufletul ei pereche și că va avea o familie minunată alături de ea și se pare că așteptat de foarte mult timp momentul cererii în căsătorie, drept dovadă a avut și niște emoții uriașe.

“Sunt extrem de fericit. Cuvintele sunt prea mici ca să îmi pot exprima bucuria. Pot spune că sunt cel mai norocos bărbat din lume, am lângă mine cel mai bun suflet și cea mai frumoasă femeie, mă simt complet. Privesc cu încredere în viitor, am simțit de la început că Elena este sufletul meu pereche și sunt convins că vom avea o familie minunată. Am așteptat mult acest moment. Chiar dacă nu sunt emotiv de fel, am avut niște emoții uriașe și mi-a fost foarte greu să nu dau de bănuit. Noi suntem non-stop împreună, suntem cei mai buni prieteni și obișnuim să ne împărtășim orice stare, orice gând, de aceea a fost dificil să îi pregătesc surpriza. Dragostea găsește mereu o cale, asta e deviza noastră și după ea ne vom ghida și de acum înainte”, a declarat Andrei Matto, pentru fanatik.ro.

Citeste si:
Cine este prima soție a lui CRBL? Artistul a mai fost căsătorit...
Cine este prima soție a lui...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Martie 2022 - 11 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.