Draga Olteanu Matei a fost una dintre reprezentantele generaţiei de aur, care s-a putut lăuda cu un palmares foarte bogat jucând în peste 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și a avut 100 de roluri în televiziune, în cei 50 de ani de carieră. 

Viața și cariera

Marea noastră actriță a venit pe lume pe data de 24 octombrie 1933, la București. Cel care i-a ales numele a fost chiar tatăl său, care după ce a mai crescut i-a explicat și care a fost motivul deciziei de o numi Draga. Părintele ei a fost foarte mândru de ea, când a venit pe lume, o iubea atât de tare încât a plimbat-o prin întregul spital pentru a le-o arăta și celorlalți.

„Tatăl meu a vrut să-mi pună numele ăsta. Eu m-am născut la Spitalul Militar, am avut 5,800 kilograme, mi s-a pus o funduliţă roşie de mână şi m-au purtat prin tot spitalul să mă arate şi tatăl meu a zis să poarte numele Draga să fiu dragă tuturor. Adevărul e că eu întâlnesc foarte multă iubire şi ofer la rândul meu toată inima mea, tot sufletul meu. Însă mă bucur mult de dragostea pe care mi-a arătat-o publicul, e cel mai mare cadou.”, spunea actrița, acum câțiva ani buni.

Regreta artistă a urcat pentru prima dată pe scenă la vârsta de doar 13 ani, când a avut primul ei spectacol numit „Prinţesa din pădurea adormită”. Pe atunci, era elevă a liceului „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Ea a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1956, iar în luna septembrie a aceluiași an a apărut în piesa "Ziariștii" de Alexandru Mirodan.

A mai jucat și în alte piese de teatru, printre care se numără și: „Coana Chiriţa” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași – 1987), „Gaițele” de Kiriţescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Băieşu.

Citeste si:
Gina Patrichi, o actriță de neuitat. Ce probleme a avut cu regimul...
Gina Patrichi, o actriță de...

A avut o carieră de succes, nu doar pe scena scena Teatrului Național, ci și în televiziune unde a făcut o echipă foarte bună cu regretatul Amza Pellea, jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul "Nea Marin miliardar".

“Amza a făcut un personaj naţional. Eu am jucat-o pe Veta în Nea Mărin. Mi-am dorit foarte mult şi mi-a fost teamă să nu-mi ia rolul o altă colega. Chiar am vorbit cu Amza şi îi spuneam că aş fi fost foarte suparată dacă nu mă alegea pe mine”, spunea Draga Olteanu Matei despre colegul ei de scenă.

A jucat și în: Haiducii (1966), Răzbunarea haiducilor (1968), Frații Jderi (1974), Toamna bobocilor (1975), Eu, tu, și… Ovidiu (1978), Acțiunea „Autobuzul” (1978), Buletin de București (1983), Rămășagul (1985), Căsătorie cu repetiție (1985), Ministerul comediei (1999) sau Faimosul Paparazzo (1999).

Citeste si:
Cine a fost Ana Aslan. Ea a descoperit tinereţea veşnică: „Nu se...
Cine a fost Ana Aslan. Ea a...

Mai mult de atât, după pensionare, doamna teatrului românesc s-a mutat la Piatra Neamţ alături de soțul ei, unde a înființat propria companie pentru actori neprofesionişti „Teatrul Vostru”, unde se ocupa de instruirea tinerilor. A primit multe premii şi distincţii precum: Premiul ACIN, pentru rolurile „Ilustrate cu flori de cîmp„ și „Filip cel bun” (ambele realizate în 1974) – în anul 1975. De asemenea, i-a fost oferit Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

De ce nu a avut copii

Pe data de 13 octombrie 1970, s-a căsătorit cu Ion Matei, doctor în Piatra Neamţ. Draga Olteanu Matei nu și-a dorit niciodată să devină mamă, deși i-au plăcut întotdeauna copiii. Nu a vrut să discute prea mult despre decizia ei, de la vremea aceea, deoarece era de părere că va dezamăgi multe mame și nu voia deloc lucrul acesta. Mai mult de atât, regreta artistă a dat exemplu și un proverb după care s-a ghidat pe tot parcursul vieții sale, când a venit vorba despre aducerea pe lume a unui copil.

Citeste si:
Bia Khalifa și Fulgy își doresc un copil. Cum au ajuns cei doi să...
Bia Khalifa și Fulgy își...

"Eu nu am vrut să fac copii niciodată. Îmi sunt foarte dragi, dar nu mi-am dorit pentru că eu cred o treabă pe care nu vreau s-o spun în public, pentru că ar fi foarte decepţionate mamele. Dar amintesc un proverb bătrânesc foarte înţelept: Cine are să-i trăiască, cine nu să nu-şi dorească. În zile noastre ar trebui să ne gândim la partea a doua a proverbului", a spus Draga Olteanu Matei, într-un interviu.

Care au fost ultimele cuvinte

Draga Olteanu Matei s-a stins din viață pe data 18 noiembrie 2020, din pricina unei hemoragii digestive superioare, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași, la vârsta de 87 de ani.

“Să mă ierte lumea că am avut gura slobodă și, dacă se poate, să mă vorbească de bine când mă voi duce”, a spus marea actriță, înainte să moară.

Citeste si:
S.O.S! Ajută și tu o mamă să traiască pentru copiii ei!
S.O.S! Ajută și tu o mamă să...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Octombrie 2022 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.