Procurorii încearcă să facă lumină în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian. O primă concluzie ar fi barotrauma, adică o afecțiune provocată de prea mult oxigen în organism, potrivit primelor date raportate în urma necropsiei, susțin surse apropiate anchetei. Explicații în acest sens au de dat medicii clinicii private unde regretatul artist s-a tratat. Aceștia sunt bănuiți că nu ar fi setat cum trebuie parametrii din camera hiperbarică.

Primele concluzii neoficiale în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian

De ce a murit fulgerător iubitul interpret de muzică populară, dacă scăpase cu bine, în urmă cu câteva luni, de infecția cu COVID-19? Este întrebarea care arde pe buzele rudelor solistului. Singurul lucru care îl mai stresa era o pată pe plămâni, pe care urma să o trateze la Reșița, la clinica privată care avea o cameră hiperbarică.

Apropiații vedetei sunt convinși că cele două ore petrecute în camera hiperbarică i-au fost fatale, mai ales că, înainte de tragedie, Petrică Mîțu Stoian a condus patru ore, de la Craiova la Reșița, și se simțea bine. Rezultatele neoficiale ale necropsiei întăresc bănuielile celor dragi.

Solistul s-ar fi stins în urma unei barotraume, adică ar fi primit în camera hiperbarică prea mult oxigen, ceea ce i-a provocat leziuni pe plămâni. Petrică Mîțu Stoian a trăit ultimele clipe din viață la Spitalul Județean Reșița, unde inițial medicii au reușit să-l stabilizeze. Ulterior, starea sa s-a degradat brusc.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa au deschis, luni, un dosar penal în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian și fac cercetări pentru ucidere din culpă. Aceștia au audiat marți o parte din cadre medicale și vor să afle dacă artistului i-au fost făcute analizele înainte de a intra în camera hiberbarică și dacă s-a ținut cont de faptul că urma de mulți ani un tratament cu anticoagulante pentru problemele cardiace.

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Halucinant este că și alt pacient de la clinica privată cu pricina a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Reșița, după ce a fost tratat în aceeași cameră hiperbară cu Petrică Mîțu Stoian. Acesta a fost operat marți pe secția de chirurgie toracică. Inspectorii Direcției de Sănătate Publică au fost în control la unitatea medicală cu pricina și au constatat că aceasta are avize medicale.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio, apoi a intrat „în pâine”, cu un program full-time, la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. De atunci și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Noiembrie 2021 - 09 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

{* *}

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.