Adriana Trandafir a plecat în data de 22 mai la „Asia Express” sezonul 4 cu fiica ei, Maria Speranța. Celebra actriță este un munte de talent, o prezență iubită și apreciată pe scândură, dar cu o viață particulară peste care nu a curs numai lapte și miere. Puțini știu că aceasta mai are și un băiat pentru care a purtat bătălii aprige cu fostul soț, pentru a-l câștiga în instanță după divorț. Mai multe detalii despre drama sa.

Asia Express sezonul 4. Cine este Adriana Trandafir și drama care i-a marcat viața

Viața bate filmul, iar povestea Adrianei Trandafir este desprinsă dintr-un scenariu fantastic. După cum am putut vedea și pe micile ecrane, show-ul „Asia Express” fiind deja la al doilea episod, actrița a plecat în aventura vieții sale alături de Maria Speranța, fiica de 21 de ani pe care vedeta a născut-o pe când avea 45 de ani.

Artista mai are un băiat mai mare, pe Ștefan Bogrea, din primul mariaj. Copilul avea 7 ani când părinții s-au separat. Adriana Trandafir a suferit enorm atunci când soțul a câștigat custodia lui Ștefan și mai grav este că bărbatul a fost ajutat în instanță chiar de tatăl artistei.

„Multă vreme Adriana nu a putut vorbi cu copilul ei. Judecătorul, care de cele mai multe ori încredințează un copil mamei, în cazul ei a considerat că trebuie să facă o excepție și asta pe motiv că este actriță și nu poate avea grijă singură de micuț.

Vă daţi seama ce furtuni s-au iscat în sufletul ei. Mai sunt vedete care au astfel de probleme. Însă timpul le-a rezolvat pe toate, pentru că fiul ei şi-a dat seama că mama lui nu a greşit cu nimic şi şi-a dorit să o cunoască, să fie aproape de ea. Şi momentul acela a fost foarte impresionant”, a spus o sursă din apropierea Adrianei Trandafir pentru Click.

Umorul a salvat-o

Peste ani, actrița s-a recăsătorit și a mai făcut un copil, pe Maria Speranța, care acum este camaradul părintelui său în „Asia Express”. „Maria i-a adus bucurie şi linişte în viaţă. Chiar dacă copiii au stat despărţiţi, acum sunt buni prieteni, se întâlnesc. Adriana este din nou fericită. Copilul acesta i-a schimbat viaţa, pentru ea a fost o mare alinare”, a spus aceeași sursă.

„Umorul a fost medicamentul meu salvator în multe situații. Umorul este prietenul meu cel mai bun și cel mai sincer”, a povestit Adriana Trandafir.

Citeste si:
Probleme pentru Oana Moșneagu și Vlad Gherman, înainte de nuntă! Ce...
Probleme pentru Oana Moșneagu...

Biografie, carieră

Adriana Trandafir, născută în data de 26 aprilie 1956, în orașul Găești, județul Dâmbovița, este o actriță română de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie în anul 1979 și a jucat în filme precum „Ciocolata cu alune”, „Europolis”, „Păcală se întoarce”, „Doctori de mame”, „Patul lui Procust” și „Sacrificiul”. Ea poate fi văzută pe scena teatrului „Odeon” din București.

I s-a oferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - „Arta spectacolului” (13 mai 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Septembrie 2021 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.