Premiera emisiunii Asia Express are loc în seara aceasta pe Antena 1, de la orele 20:00. Fanii show-ului sunt nerăbdători să vadă prin ce situații vor fi nevoite să treacă toate cele 9 echipe participante: Connect-R și Shift, Lidia Buble și Estera, Cosmin Natanticu și Eliza, Adriana Trandafir și Maria, Mihai și Elwira Petre, Alexandra Ungureanu și mama ei, Patrizia Paglieri și Francy, Cuza și Emi de la Noaptea Târziu şi Lorelei și Zarug.
Organizatorii emsiunii, dar și prezentatoare sezonului 4, Irina Fodor, au anunțat că edițiile de anul acesta vor fi cu totul și cu totul speciale, iar ei le-au pregătit o surpriză neașteptată și telespectatorilor. Un singur om dintre ei va putea lua parte la filmările sezonului următor, fiind nevoit să îndeplinească o serie de condiții, pentru a se bucura de această experiență unică din viața sa.
Asia Express sezonul 4
Cum se pot înscrie doritorii? Ei bine, după fiecare episod de Asia Express – Drumul Împăraţilor, aceștia trebuie să intre pe pasaportdeasia.a1.ro și să răspundă corect întrebărilor legate de ceea ce s-a petrecut în cadrul edițiilor. Nimic mai simplu! Întrebarea va fi valabilă timp de 24 de ore, iar fiecare răspuns corect este o șansă în plus de a câștiga.
Concurenții au fost puși în tot felul de situații, iar înainte de prima ediție au dat câteva declarații. Adriana Trandafir a recunoscut că i-a fost foarte greu și că nu și-a dorit să ia parte la acest proiect.
”Nu am vrut să vin în emisiunea asta pentru că mi-a fost frică. Am avut parte de o zi foarte grea când am avut parte de o zi fără Maria Speranța, neștiind nimic de ea. Mi s-a spus că a luat-o medicul, nu s-a simțit bine și am fost în cea mai cumplită situație în care am îmbătrânit 10 ani. Am plecat în cursă singură, au venit peste mine ca un tăvălug toate astea. A fost foarte greu, dar nu mă plâng pentru că lucrurile s-au așezat. Un adevărat gest de iubire pentru Maria Speranța este pentru că încerc să trăiesc acum, s-au acumulat nopți de nesomn. Este așa o stare ciudată să împletești disperarea cu fericirea, nu știi niciodată ce va fi. Este o poveste care arată într-un fel de la televizor și altfel dacă o trăiești, e clar”, a spus Adriana Trandafir, potrivit wowbiz.ro.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Sebastian Siemiatkowski, CEO Klarna: Intrăm în România pentru a oferi...
Sursa: start-up.ro
-
Ciprian Ciucu vine pe 29 iunie la Green Start-Up Sustainability Forum & Awards
Sursa: green.start-up.ro
-
Farmec relansează gama Gerovital H3 Derma+ și introduce produse noi
Sursa: retail.ro
-
Când sufli în tortul de la 88 de ani... O poveste despre bunicii care rămân...
Sursa: garbo.ro
-
Feli, viața de mamă singură. Cum se împarte artista între fiica sa și viața...
Sursa: kudika.ro
-
Valentin Lazea, BNR: „Bugetul este extrem de încordat”
Sursa: futurebanking.ro
-
Porumbul Mogyi a fost retras din Profi și Metro din cauză că este contaminat
Sursa: wall-street.ro