Deși pare că are o viață perfectă, fără griji și fără niciun fel de probleme, Antonia are zile în care trece prin momente dificile. Vedeta a povestit că, uneori, anxietatea pune stăpânire pe ea și și-a deschis inima în fața fanilor spunând care sunt lucrurile care o neliștinesc enorm. Ce anume îi dă mari bătăi de cap a spus chiar ea.

Iubita lui Alex Velea este o femeie fericită și împlinită. A întâlnit bărbatul perfect cu care se va și căsători și are trei copii superbi pe care îi iubește în egală măsură și care înseamnă totul pentru ea. Ei bine, chiar și așa, frumoasa vedetă se simte adesea copleșită de gânduri și mărturisește că anxietatea reușește să preia ușor, ușor controlul asupra ei. Recent, ea a postat un mesaj pe contul ei oficial de Instagram în care le-a mărturisit fanilor săi cât de greu este să fii mama a trei copii, mai ales când unul dintre ei este departe.

Ce anume o frământă, de fapt, pe Antonia

„Este greu să fii mamă pentru trei copii, de vârste diferite și stadii diferite…. în special pentru că trebuie să fiu părinte de la distanță pentru unul dintre copiii mei. Și, da, îmi fac griji că nu fac totul bine, iar anxietatea preia controlul”, a scris Antonia pe Instagram, în urmă cu câteva zile.

Cea mai mare temere a sa este legată tot de cei trei copii ai ei, Akim, Dominic și Maya. Cântăreața are momente în care se teme că nu este o mamă suficient de bună pentru micuții ei, iar aceste gânduri o doboară. Nu ar suporta să facă vreo greșeală majoră în relația cu ei și de aceea dă tot ce are mai bun pentru a le fi mereu alături.

„Că nu sunt o mamă suficient de bună pentru copiii mei, dar cred că este unul dintre gândurile firești care trec prin mintea părinților, în general. Pentru că vrem ce este mai bun pentru copiii noștri și vrem să ne asigurăm că le oferim toată atenția, iubirea, confortul de care au nevoie. Și da, în cazul Mayei, faptul că îi sunt părinte la distanță accentuează fricile, temerile că nu pot fi întru totul alături de ea, să simtă afecțiunea și iubirea mea.”, a declaratAntonia pentru viva.ro.

Citeste si:
Connect-R a câștigat lupta împotriva depresiei și a anxietății. Ce...
Connect-R a câștigat lupta...

Maya locuiește alături de tatăl ei în Italia, iar ea nu poate să îi fie aproape, ori de câte ori fiica sa ar avea nevoie de ea. Îi este extrem de greu să știe că se simte rău, de exemplu, și nu este acolo să o ajute. Mai mult de atât, ele nu pot fi alături nici de sărbători sau în alte momente importante din viața lor.

„E greu să știu că (n.r. Maya) nu se simte bine și nu îi sunt alături. E greu să nu fim de Crăciun sau alte sărbători importante împreună, să nu facem teme împreună, vacanțe. Sunt multe momente dificile și sper să putem recupera de acum încolo.”, a mai zis ea, pentru aceeași sursă.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 August 2021 - 07 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.