Cătălin Botezatu a fost închis aproape un an în Italia, acum mai bine de două decenii. Creatorul de modă a fost extrădat și adus în Penitenciarul Rahova, unde avea să fie coleg de celulă cu Miron Cozma.

Cătălin Botezatu, declarații despre perioada în care a fost închis în Italia

Celebrul artist a stat în carceră pe când se afla la începutul carierei sale în modă. El a fost acuzat pe atunci de bancrută frauduloasă și și-a ispășit o parte din pedeapsă într-o închisoare de maximă siguranță. După ce a vrut să-și ia zilele, nemaisuportând detenția, a fost extrădat și adus în Penitenciarul Rahova, unde l-a avut drept coleg pe Miron Cozma, lider al minerilor la acea vreme. Creatorul de modă a fost eliberat în data de 14 martie 1997.

„Am stat într-o închisoare de maximă siguranţă, cu cei mai mari infractori şi mafioţi ai Italiei. Am stat în celulă cu un mafiot condamnat pe viaţă. Era privilegiat, stătea într-un halat de mătase, fuma trabuc, vorbea la telefon. Îmi povestea în fiecare seară despre crimele pe care le-a făcut, cu o nonşalanţă extraordinară. Jur că ceea ce am văzut acolo este la fel cu ceea ce vezi într-un film de acel gen”, a mărturisit Cătălin Botezatu într-un interviu pentru Antena 3.

„M-a durut când am fost închis, nu puteam să mă apăr. Am vrut să-mi demonstrez nevinovăţia. În noaptea de Crăciun am stat în arest preventiv. Se auzeau urlete, ţipete. A fost foarte greu, am pierdut tot. Acela a fost momentul în care am vrut să mă sinucid. Simţeam că nu mai văd calea de scăpare, a fost groaznic”, a completat el.

Vedeta a devoalat că această experiență l-a făcut să lupte tot mai mult pentru a recupera tot ce a pierdut în acel moment: „Știam că am pierdut mult, mă gândeam dacă am șansa să ies să mă apăr. Dar eu am luptat și am demonstrat că pot să fac mai mult decât făcusem la momentul respectiv”, a mai spus acesta.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Iunie 2021 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.