Europa reintroduce măsuri anti-COVID-19, de frica unui nou val epidemiologic
Franța nu este singura țară europeană care reintroduce măsurile de protecție. În Portugalia, masca este obligatorie în toate mijloacele de transport în comun. La începutul lunii în curs, acolo s-au înregistrat 30.000 de infectări pe zi. Și Italia a decis să mențină o măsură asemănătoare, dar nu impune purtarea măștii și în avioane.
În Spania, măștile sunt necesare în toate spațiile sanitare, chiar și în farmacii și în mijloacele de transport în comun. În Grecia, cine nu poartă mască de protecție în spațiile aglomerate, primește o amendă de 300 de euro.
Și Israelul se confruntă cu o creștere a numărului de infectări. Doctorul Nadav Sorek, directorul laboratorului de boli infecțioase de la Spitalul Samson Assuta Ashdod, a declarat luni că 25% dintre testele antigene pentru coronavirus au fost acum pozitive, comparativ cu 10% luna trecută.
„Semnificația este dublă și îngrijorătoare în lumina creșterii numărului de teste”, a spus el.
„Dacă criteriul pentru a fi într-un alt val de COVID este o creștere extremă a numărului de teste pozitive, atunci suntem în mijlocul unui val. În ultimele săptămâni, am asistat la o creștere a testelor pozitive din numărul total de teste pentru detectarea și identificarea corona, iar dacă ținem cont că numărul de teste a crescut în același timp, atunci realitatea este și mai complexă”, a mai spus el.
„Ambuscada” subvariantelor BA.4 și BA.5
Acest nou val se explică, potrivit oamenilor de știință, și prin răspândirea a două noi subvariante de Omicron: BA.4 și BA.5. În Franţa, potrivit celui mai recent buletin publicat de Santé Publique France, o înlocuire progresivă a subvariantei BA.2 a fost observată de mai multe săptămâni, odată cu înmulţirea infectărilor provocate de subvariantele BA.5 (41%) şi BA.4 (6%) în săptămâna 13-19 iunie.
Descoperă orașul românesc surpriză din topul destinațiilor accesibile
Aceste subvariante se propagă cu atât mai repede cu cât ele par să beneficieze de un dublu avantaj de contagiozitate şi de o „evadare” imunitară, adică deţin o mare capacitate de a evita răspunsul imunitar.
La fel s-a întâmplat şi în cazul subvariantei de Omicron BA.1, care era mult mai capabilă decât Delta să infecteze persoane vaccinate sau care au trecut deja prin boală.
Trecerea prin boală ar putea să nu însemne nimic
Specialiștii au crezut multă vreme că trecerea prin boală poate ține locul unei protecții, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp. Odată cu răspândirea subvariantelor din familia Omicron, se pare că trecerea prin boală nu mai înseamnă aproape nimic, prin prisma riscului de infectare, au arătat autorii unui studiu realizat de Imperial College din Londra şi publicat la jumătatea lunii iunie în revista Science.
Poziția surprinzătoare a aeroporturilor din România în topul european
Cercetătorii au analizat eșantioane de sânge prelevate de la peste 700 de angajați medicali din Regatul Unit. Toți oamenii au primit trei doze de vaccin anti COVID-19 și au fost infectați cu tulpina originală a virusului sau cu variante ale acestuia.
Rezultatele lor au subliniat că persoanele contaminate în trecut cu Omicron au prezentat o bună reacţie imunitară împotriva tulpinii originale de coronavirus şi a primelor sale variante, dar o reacţie slabă împotriva variantei Omicron în sine. Așadar, pentru o vreme, se credea că infectarea cu Omicron putea fi „aproape benefică, un fel de rapel natural”, a declarat Rosemary Boyton, coautoare a studiului britanic.
„Am descoperit însă că acea infectare stimulează slab imunitatea împotriva Omicron sau chiar deloc în anumite cazuri. Acest fenomen, alături de declinul imunitar la câteva luni după vaccinare, pot să explice creşterea masivă pe care o constatăm în privinţa noilor cazuri de infectare, multe persoane fiind reinfectate la intervale scurte", a adăugat ea.
Citeste si:România, departe de media salariilor din UE
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro