Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, calitatea vieții este definită ca „percepția unui individ asupra poziției sale în viață în contextul culturii și sistemelor de valori în care trăiește și în relație cu obiectivele, așteptările, standardele și preocupările sale”. Printre cei mai importanți indicatori ai calității vieții se numără starea financiară, sănătatea fizică și mintală, educația, recreerea și timpul liber, apartenența socială, siguranța și libertatea. Toate aceste concepte pot părea destul de abstracte, însă atunci când ne gândim dacă suntem sau nu mulţumiţi de propria viaţă, sunt factori pe care îi luăm frecvent în considerare. Deşi unele aspecte reprezintă adevărate provocări, există paşi concreţi pe care îi putem face pentru a ne îmbunătăţi calitatea vieţii. Iată patru dintre cei mai importanţi.


  1. Investeşte în sănătatea ta

Nu putem vorbi despre o calitate cel puţin satisfăcătoare a vieţii, fără să vorbim despre o bună sănătate fizică şi mintală. În acest context, sunt mai multe aspecte de care ar trebui să ţii cont. În primul rând, mizează pe prevenţie. Analizele anuale sunt absolut obligatorii dacă vrei să te bucuri de o sănătate bună pe termen lung. În al doilea rând, sănătatea mintală trebuie să primească atenţia cuvenită. Episoadele de anxietate sau depresie nu trebuie lăsate să scape de sub control şi, dacă situaţia o cere, este indicat să te adresezi unui specialist. În ultimul rând, dar la fel de important, găsirea terapiilor adecvate este esenţială. Multe afecţiuni sau neplăceri legate de sănătate pot fi tratate prin terapii alternative care şi-au dovedit eficienţa de-a lungul timpului. De exemplu, cea cu remedii florale Bach foloseşte 38 de remedii preparate din flori, care acţionează asupra stărilor emoţionale, echilibrându-le. Terapia florală este subtilă și non-invazivă, vizând să stabilească echilibrul fizic și emoțional al persoanei și să îmbunătățească calitatea vieții, fără efecte secundare toxice.


  1. Ameliorează-ţi perspectivele profesionale

Satisfacţia la locul de muncă este un factor important atunci când discutăm de calitatea vieţii. Aşadar, dacă nu eşti mulţumit de actualul tău post, caută modalităţi prin care îţi poţi îmbunătăţi abilitățile şi calităţile ce te vor face eligibil pentru un alt loc de muncă pe care îl consideri mai potrivit pentru aspirațiile tale. Există diferite programe de formare şi chiar de reconversie profesională pentru care poţi opta, astfel încât să dobândeşti pregătirea profesională necesară unui alt post. Atunci când faci astfel de schimbări, vei lua, desigur, în considerare şi partea financiară. Dacă ajungi să ai un loc de muncă potrivit abilităţilor tale, dar şi mai bine plătit, atunci, cu siguranţă, calitatea vieţii tale va fi mai bună.

Citeste si:
Ce este iGas, boala gravă tot mai des întâlnită la copiii sub 10...
Ce este iGas, boala gravă tot...

  1. Fă-ţi timp pentru relaxare

Ritmul dinamic, adesea haotic al societăţii pare că nu ne lasă prea mult timp pentru relaxare, activităţi de recreere şi pasiuni. Totuşi, momentele de destindere sunt esenţiale pentru sănătatea ta în general, dar şi pentru a te menţine productiv şi eficient în activităţile profesionale. Totul ţine de perspectivă! Important este să nu tratezi aceste clipe de relaxare ca pe o pierdere de timp, ci ca pe o investiţie în propria persoană, care merită să fie prioritizată, cel puţin din când în când. Aşadar, chiar dacă nu ai timp de distracţii, fă-ţi timp! Lectura, spectacolele de teatru, ieşirile cu prietenii, excursiile, toate te vor ajuta să rămâi motivat pentru a-ţi îndeplini obiectivele pe termen lung.

Citeste si:
Bicicliștii bucureșteni pot afla date în timp real despre calitatea...
Bicicliștii bucureșteni pot...

  1. Aminteşte-ţi că educaţia e un proces continuu

Aşa cum spuneam anterior, educaţia este un indicator important al calităţii vieţii. Totuşi, educația nu trebuie privită strict în termeni academici, ca un proces de formare soldat cu o diplomă. Din punct de vedere antropologic, educaţia se referă mai curând la un proces de cizelare, adaptare şi deschidere către noi idei. Această curiozitate faţă de viaţă în general care te face mai predispus la a învăţa mereu lucruri noi, nu numai că îţi oferă o satisfacţie personală, ci ajută la ameliorarea altor indicatori ai calităţii vieţii, cum ar fi sentimentul de adecvare, integrarea în diferite grupuri mai mici sau mai mari sau abilitatea de a interacţiona şi de a avea relaţii cu semenii. Toate aceste aspecte sunt deosebit de utile şi importante, pentru că dincolo de a fi nişte concepte, ele sunt ţesutul din care este creată viaţa de zi cu zi.

Citeste si:
Andreea Marin a fost afectată de divorțul de primul soț: „Brusc,...
Andreea Marin a fost afectată...

Felul în care ne raportăm la propria noastră viaţă poate varia în funcţie de nenumăraţi factori interni sau externi. Totuşi, este important să ne amintim că întotdeauna ne putem controla atitudinea faţă de diferite evenimente care au loc şi mereu putem alege să investim timp şi resurse în ceea ce ne face fericiţi!


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Mai 2022 - 08 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.