Atunci când ne referim la viața pe care o ducem cu toții, inevitabil unul dintre cuvintele care ne vine în minte este „stres". Sursele lui sunt multiple: lipsa timpului, lipsa banilor, pandemia, coronavirusul, fiecare în parte sau toate împreună nu fac altceva decât să ne plaseze într-o relație directă cu stresul.
Conștientă fiind de actualitatea subiectului, Oana Maria Constantin, realizatorul emisiunii „Dincolo de ceea ce știm", de la Metropola TV, are o serie întreagă de invitați care dezbat pe toate părțile acest subiect în ideea că astfel ar putea pune umărul la scăderea impactului pe care acest flagel îl are asupra societății în care trăim.
La început de noiembrie, vedeta Metropola TV a avut-o în platoul emisiunii pe Elena Zoltăreanu, fondatoarea Asociaţiei „Rafael Roreiki", specialist Reiki. Terapeutul, împreună cu vedeta TV, au încercat să elaboreze o listă de bune practici pe care oricine le poate aplica în lupta cu stresul. Felul în care reușim să gestionăm situațiile care presupun descărcare de adrenalină în exces determină, spune specialistul, starea de sănătate a trupului nostru.
„Atunci când pornim pe acest drum în care am decis să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne elibera de stres este foare important să facem instrospecție. Să fim foarte atenți la reacțiile pe care le avem, la cum reacționează corpul nostru atunci când este supus factorilor stresanți. Atunci când mintea nu este aliniată cu sufletul, organismul înregistrează o stare de conflict, iar acest lucru duce natural la un exces atunci când vine vorba despre secreția de adrenalină. Lipsa de timp, de exemplu, este principala sursă de stres în zilele noastre. Ce trebuie să facem în această situație? Să ne prioritizăm acțiunile, actvitatea. De asemenea, trebuie să învățăm să gestionăm frica. Frica este un puternic factor declanșator al stresului!", explică Elena Zoltăreanu.

Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui...
Sursa: garbo.ro
-
”Un Crăciun de poveste” pentru vânzările Primark. Care sunt totuși temerile...
Sursa: retail.ro
-
QOOBISS, acreditat pentru verificarea identității la distanță
Sursa: futurebanking.ro
-
Nicole Cherry, detalii neștiute din copilăria sa. Cum a reușit să treacă...
Sursa: kudika.ro
-
Ucrainenii supărați că Orban le-a comparat țara cu Afganistanul și l-au...
Sursa: wall-street.ro