Legile Educației au fost aprobate de Guvern și trimise în Parlament pentru procedură de urgență
La sfârșitul ședinței de guvern, Ligia Deca a transmis că proiectul Legii învățământului preuniversitar și cel al Legii învățământului universitar au fost adoptate de guvern după ce s-au primit toate avizele și că acestea vor fi transmise Parlamentului pentru a fi adoptate în procedură de urgență.
„Proiectul a reunit dezideratele şi viziunea în ansamblu a societăţii în ceea ce priveşte educaţia la orizontul anului 2030, iar legile educaţiei vin alături de reformele deja incluse în PNRR să ne conducă către acele obiective pe care ni le-am propus.
Şi, aici, foarte pe scurt, mă pot referi la centrarea sistemului educaţional pe elev, stimularea potenţialului pe care fiecare copil îl are şi acompanierea potenţialului de la educaţie timpurie până la maturitate, până la învăţarea adulţilor. Ne referim şi la deziderate care ţin de creşterea calităţii şi creşterea nivelului de alfabetizare funcţională.
Ne referim, sigur că da, şi la creşterea echităţii, reducerea abandonului şcolar, tot ceea ce ţine de desegregare şi de includerea copiilor diferiţi, cu particularităţi diferite, în şcoli, în aşa fel încât să putem beneficia de acest potenţial minunat pe care copiii români îl au”, a declarat Ligia Deca.
Deca, despre posibilitatea ca liceele să poată organiza examen separat de admitere pentru 60% din locuri
Deși elevii și profesorii au fost împotrivă, în lege a fost menținută prevederea că, pe lângă Evaluarea Națională, liceele vor putea organiza propriul concurs de admitere, cu probe de profil, pentru 60% din locuri. Ministrul Educației a spus că la această formulă s-a ajuns „tocmai în urma feedback-ului primit de la actorii din educaţie”.
Elevii vor fi admiși la liceu după o nouă metodă începând din anul...
„Această formulă pe care pachetul legislativ o include este o formulă la care am ajuns tocmai în urma feedback-ului primit de la actorii din educaţie, dacă vă aduceţi aminte, vara trecută, în dezbaterea publică, formula propusă a fost 90% din locurile scoase la concurs pentru profilurile unde exista concurenţă şi unde liceul îşi dorea, am ajuns la o formulă cu 60%.
De ce? Tocmai în ideea în care dacă un copil are o zi proastă şi nu performează la examenul care i-ar aduce o potrivire mai bună cu profilul mai are şansa ca, pe baza notelor la evaluarea naţională, să aplice pentru profilul respectiv din acel liceu şi să mai aibă o şansă de a fi distribuit acolo”, a spus Deca, întrebată de ce a fost menținută această prevedere, în pofida criticilor.
Citeste si:Ciolacu, despre intenția de a desființa Pilonul II de pensii
Oficialul a susținut că este o fomulă care „îmbină nevoia de potrivire cu profilul, cu ceea ce îţi alegi să faci pentru următorii patru ani din liceu, cu nevoia de a asigura echitate în sistem”.
Întrebată cât va conta nota la evaluare şi la examen, Ligia Deca a afirmat că acest detaliu va fi stabilit în metodologiile subsecvente.
Noile modificări care vizează examenele naționale ar urma să intre în vigoare cel mai devreme în 2027, dacă legile vor fi adoptate de Parlament până la finalul acestui an şcolar, a clarificat Ligia Deca.
Cum ar urma să arate noul examen pentru elevii clasei a VIII-a
- Evaluarea Națională rămâne în formula de acum, anume probe scrise la matematică, limba și literatura română și limba maternă.
- Se introduce examen de admitere la profilurile liceelor unde este concurență mare, dacă liceele vor să scoată aceste locuri prin concurs.
- Pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs liceele pot alege două probe pliate pe profil.
- Pentru 60% din locurile de pe profilurile vizate se poate da concurs, 40% din locuri rămânând în repartizare computerizată. Dintre cele 40%, prioritate pe 10% dintre acestea vor avea elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevii de etnie rromă.
- Repartizarea computerizată se va face după Evaluarea Națională și după concursul de admitere la liceu.
- Subiectele vor fi standardizate, unice şi elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în conformitate cu programele la nivel gimnazial cu un grad de dificultate adecvat competiţiei.
România va cumpăra 32 de avioane F-35, valoarea contractului...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro