Deputatul independent Ludovic Orban a somat, din nou, miercuri, Guvernul să respecte dreptul la vot al cetăţenilor din 50 de localităţi fără primar ales. Liderul partidului Forța Dreapta a acuzat Cabinetul Ciucă de abuz în funcție.

Ludovic Orban: „Somez Guvernul să respecte dreptul la vot al cetățenilor din 50 de localități fără primar ales”

Oficialul a susţinut că Guvernul nu respectă Constituţia, legile ţării şi a devenit „un pericol" pentru democraţia din România. „De peste un an de zile, sunt zeci de localităţi unde a fost vacantată funcţia de primar. De peste un an de zile, în ciuda demersurilor pe care le-am pornit, Guvernul refuză să respecte dreptul la vot al cetăţenilor din cele peste 50 de localităţi în care nu există primar ales de cetăţeni.

Cred că în cursul zilei de ieri Guvernul a primit o nouă adresă din partea AEP care cuprinde situaţia din cele 50 de localităţi în care nu există primar ales, localităţi care sunt conduse fără mandat acordat de cetăţeni prin intermediul votului.

Guvernul calcă în picioare dreptul la vot al cetăţenilor din aceste comunităţi locale şi compromite programele de dezvolare prin faptul că nu permite cetăţenilor să-şi aleagă un primar care conduce autoritatea locală", a arătat Orban, într-o declaraţie de presă susţinută la Parlament.

Orban a amintit că, în luna august 2022, a formulat o plângere pe această temă, la care nu a primit răspuns din partea Guvernului. „După expirarea termenului legal m-am adresat instanţei de contencios administrativ, s-a constituit completul de judecată. (...) Aştept, după depunerea documentelor, primul termen.

Somez încă o dată Guvernul să nu-şi bată joc de dreptul fundamental la vot al cetăţenilor, este vorba de localităţi din România în care cetăţenii practic nu pot să-şi voteze primarul. Cine îi împiedică să-şi exercite dreptul de vot? Guvernul. Guvernul comite o infracţiune clară de abuz în funcţie, exact în litera infracţiunii.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

Nu am sesizat până în momentul de faţă Parchetul General, pentru că am preferat calea contenciosului administrativ pentru a obţine o decizie de instanţă. Le spun în ceasul al 12-lea: 'Treziţi-vă, organizaţi alegeri!'. Aici nu este o problemă de cine câştigă alegerile, este o problemă de legitimitate a celor care conduc destinele celor 50 de comunităţi locale”, a susţinut Ludovic Orban.

Oficialul cere Guvernului să modifice urgent OUG privind plafonarea prețului la lemne de foc

Totodată, a somat Executivul să modifice de urgență OUG privind plafonarea prețului la lemne de foc, declarând că problema este „una extrem de gravă”, întrucât acum se înregistrează o penurie pe piața în domeniu, iar mii de gospodării riscă să nu aibă cu ce se încălzi.

Citeste si:
Iulia Albu, primele declarații după ce a luptat în cursa pentru...
Iulia Albu, primele...

„În momentul în care Guvernul a aprobat OUG de plafonare a preţului la lemnele de foc, la peleţi şi la brichete am luat o poziţie publică şi am solicitat schimbarea acestei ordonanţe. Încă de atunci am prevăzut că se va crea o penurie pe piaţa lemnului de foc, că nu se va mai vinde oficial lemn de foc, peleţi şi practic ceea ce foloseşte la încălzirea locuinţelor, ci o să treacă pe sistemul de vânzare la negru, la preţuri mai mari decât preţurile care erau la momentul emiterii ordonanţei de plafonare. (...) La ora actuală niciun magazin de retail nu mai vinde lemn, s-au reziliat toate contractele cu firmele de exploatare", a detaliat Orban.

Acesta spune că nu se poate impune un preţ plafonat „care nu are nicio legătură cu piaţa şi cu diferenţele care există în pieţe”.„Somez Guvernul să modifice de urgenţă textul acestei ordonanţe şi fie să acorde ajutor de încălzire, în baza venitului per cap de familie, fie să compenseze diferenţa de preţ între preţul de piaţă şi preţul plafonat", a transmis deputatul independent.

Citeste si:
Începe programul de ajutor pentru încălzire. Statul nu-și găsește...
Începe programul de ajutor...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Octombrie 2022 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.