USR: Bursele elevilor trebuie să rămână la Ministerul Educației
Potrivit unui comunicat al USR, bursele acordate elevilor reprezintă un instrument al Ministerului Educaţiei, care trebuie gestionat la nivelul acestuia. „Din cele patru tipuri de burse: de performanţă (pentru olimpici), de merit (pentru elevii care învaţă bine), de studiu (pentru elevii fără posibilităţi materiale care îşi dau silinţa) şi sociale (pentru elevii sever deprivaţi material), rămân la minister doar bursele pentru olimpici.
Pentru bursele de performanţă şi cele sociale, unitățile de învățământ vor fi lăsate să se descurce singure şi să aleagă pe cine exclud, prin criterii pe care le vor decide singure. Aceste tipuri de burse vor fi, deci, supuse unor condiţionări suplimentare, în funcţie de numărul cazurilor excepţionale, raportate la numărul total de elevi, deci în mod clar discriminatoriu, inechitabil, de la o şcoală la alta. Nici măcar nu mai primesc bursă toţi elevii aflaţi în situaţii speciale (de performanţă sau de sărăcie)", se afirmă în comunicat.
Senatorul Ştefan Pălărie a declarat că, spre deosebire de alocaţia de minor, care este un drept universal constituţional, bursa este „un instrument al Ministerului Educaţiei, care ar trebui să fie gestionat la nivel de minister".
„Prin burse se asigură nu doar premierea performanţei, unde oricum e grav să transferi o sumă de bani care să ajungă doar pentru cinci burse într-o clasă de performeri de nivel înalt, dar mai ales accesul la educaţie prin asigurarea echităţii şi integrării copiilor care vin din familii defavorizate.
Or, dacă acordarea unui număr insuficient de burse de performanţă e o nedreptate, acordarea unui număr insuficient de burse sociale în şcoli cu elevi proveniţi în cvasitotalitate din comunităţi dezavantajate reprezintă un dezastru social. Pur şi simplu, măsura aceasta va ucide definitiv orice şansă a unor copii de a mai veni la şcoală. Într-o ţară europeană, în 2022, acest lucru este total inacceptabil", a spus senatorul USR, citat în comunicat.
Citeste si:Fraudă BAC 2023. Ministrul Ligia Deca, despre scandalul scurgerii...
![]()
Conform USR, în cazul acordării burselor, ministrul Cîmpeanu interpretează în mod „toxic" principiul corect al descentralizării. „Dacă este o şcoală dintr-o zonă defavorizată, cu mulţi elevi săraci, ghinion. Primesc doar unii, până când se termină banii alocaţi. Dacă, în schimb, la o şcoală de top sunt mulţi elevi performanţi, nu primesc bursă toţi, ci doar unii.
A primi sau a nu primi bursă nu va mai depinde de performanţa elevului, de circumstanţele sale individuale, ci de cele trei criterii 'obiective' promovate de ministrul Sorin Cîmpeanu: norocul de a te naşte în oraşul potrivit; norocul de a merge la şcoala potrivită; norocul ca şcoala să fie un bun administrator al resurselor", se mai susţine în comunicat.
Cîmpeanu: „Elevii nu vor trece la școala online din cauza...

Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Manichiura iernii este MANICHIURA ALBĂ inspirată de acest anotimp! 25 de...
Sursa: garbo.ro
-
Câștigătorii Future Banking Gala 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Horoscop: Top 3 Zodii cărora li se împlinesc cele mai mari dorințe de Crăciun
Sursa: kudika.ro
-
Afaceri românești cu tradiție|Cristina Bâtlan, Musette, despre mai bine de 30...
Sursa: retail.ro
-
Grindeanu promite 100 de kilometri noi de autostradă și drum expres până la...
Sursa: wall-street.ro