Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat că Guvernul a aprobat o Ordonanţă care prevede majorarea premiilor bănești pentru participarea la olimpiadele naţionale.

Mai mulți bani pentru locurile la olimpiadele naționale

În urma hotărârii Guvernului, locul I ocupat la olimpiadele naționale va fi premiat cu suma de 1.000 de lei, locul II va primi 700 de lei, iar locul III va încasa suma de 500 de lei. Mențiunile vor fi remunerate cu 300 de lei. Totodată, se vor acorda burse de performanţă şi pentru elevii din instituțiile private care ajung să reprezinte România în cadrul olimpiadelor internaţionale.

Cîmpeanu a menționat că prin adoptarea Ordonanţei de astăzi s-au aprobat multiple măsuri pentru învăţământul preuniversitar şi pentru învăţământul universitar. Este vorba despre un pachet care pregăteşte legislaţia pentru proiectul România Educată operaţional.

„Este vorba în primul rând de recunoaşterea şi susţinerea performanţei elevilor români. În acest sens, au fost adoptate următoarele patru măsuri, pentru recunoaşterea performanţei: în primul rând, în contextul în care valoarea premiilor pentru participarea la olimpiadele naţionale, cu etapă internaţională, ajunge până la 12.550 de lei premiul I, fiind peste 4.000 de lei, menţiunea, pentru etapa regională, premierul întâi este 4.440 de lei şi 2.500 de lei menţiunea”, a spus ministrul Educației.

Alocația zilnică pentru cazare şi masă a fost dublată

Cîmpeanu a mai menționat că în România persistă un sistem învechit de recunoaştere a performanţelor obținute de elevi la nivel naţional, însă cele de la nivel internaţional şi regional sunt în regulă. Ministru a mai adăugat că Guvernul a discutat despre premiile naționale care pornesc de la 65 de lei și ajung până la 150 de lei pentru un elev care ocupa locul I la nivel de țară.

„Premii naţionale care să pornească de la 65 de lei şi să se oprească la 150 de lei, pentru un elev care a fost primul în ţară la o olimpiadă au fost considerate ridicole de către Guvern, pe bună dreptate. Pe cale de consecinţă, premiul I va fi 1.000 de lei, premiul 2, 700 de lei, premiul 3, 500 de lei, iar menţiunea 300 de lei.

Citeste si:
Cine va conduce Autoritatea Electorală Permanentă. Alegeri...
Cine va conduce Autoritatea...

Tot astăzi, Guvernul a decis să dubleze alocaţia zilnică pentru cazare şi masă, pentru elevii care participă la olimpiade, fiind în jur de 20.000 de participanţi, elevi şi profesori. Alocația de la 100 de lei a fost ridicată la 200 de lei, Guvernul oferind în jur de 4 milioane de lei zilnic pentru participarea la olimpiade.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Mai 2022 - 03 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.