Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, duminică, într-o conferință la Iași, că vrea eliminarea procentului din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru pensii. El a argumentat că „în nicio lege a pensiilor din Uniunea Europeană (UE)” nu scrie că trebuie să fie încadrarea până la un anumit procent. De asemenea, oficialul a subliniat necesitatea renegocierii mai largi a PNRR.

Ministrul Muncii vrea eliminarea procentului din PNRR pentru pensii

Potrivit ministrului Muncii, care s-a aflat la Iași pentru a participa la o dezbatere cu reprezentanți ai mediului de afaceri și mediului socio-economic din județ, că media europeană privind ponderea pensiilor în PIB este între 12,5% și 13%, dar țara noastră dorește rezolvarea inechităților.

„Aş merge pe rezolvarea inechităţilor, în principal. Noi, în Legea 127, când am promovat-o în Parlament, am avut un procent de 11,7%, conştienţi fiind că puterea economică a României nu ne poate duce chiar la media UE, dar trebuie să tindem şi noi acolo. Eu aş elimina total procentul.

Nu scrie nicăieri, în nicio lege a pensiilor din UE, şi chiar m-am interesat, nu scrie că ne încadrăm în atât. Nu scrie. Eu voi propune eliminarea procentului. Reprezentanţii Comisiei Europene au fost de acord, şi mai ales Banca Mondială a fost de acord şi a spus Comisiei Europene că fiecare stat membru ar trebui să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice.

Retail jobs

Bineînţeles, respectând reglementările Tratatului pentru că suntem un stat membru al Uniunii Europene şi suntem un susţinător al proiectului european. Sunt proeuropean convins şi de aceea spun că prin preocupările sale un stat trebuie să aibă independenţa în a-şi decide politicile", a declarat Marius Budăi.

Oficialul a marcat necesitatea renegocierii mai largi a PNRR. „Nu înţeleg de ce în PNRR nu avem niciun euro pentru managementul apei în România, pentru irigaţii. Trebuie să discutăm acest aspect. Nu înţeleg de ce în PNRR trebuie să fim condamnaţi la sărăcie. Şi acest aspect trebuie să fie discutat şi cu siguranţă va fi discutat. Vă spun sincer: nu m-am temut nici când un anumit premier mi-a cerut demisia. Nu mă voi teme nici de acum încolo şi nu voi renunţa”, a susţinut Budăi.

Citeste si:
Contribuția la Pilonul II de pensii va crește. Ce se schimbă pentru...
Contribuția la Pilonul II de...

Prevederi legate de pensii, conform PNRR:


  • Nu se vor crea categorii noi de pensii speciale.

  • Perioada minimă de cotizare este similară cu cea aplicată în fondul public de pensii.

  • Actualele pensii speciale vor fi raționalizate.

  • Protecția deciziilor Curții Constituționale a României (CCR) se va referi numai la pensiile magistraților.

  • Nicio pensie specială nu va depăși venitul obținut în cursul perioadei de activitate, respectiv de cotizare.

Ce este Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)?

Pentru utilizarea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), fiecare stat membru al UE trebuie să elaboreze propriul Plan de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care își stabilește domeniile cu prioritate pentru investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență.

Citeste si:
Ciucă, despre o mărire a salariilor și a pensiilor în acest an: În...
Ciucă, despre o mărire a...

România se află în această etapă. Planul pe care aleșii îl elaborează acum se constituie într-un Document Strategic ce stabilește prioritățile investiționale și reformele necesare pentru redresarea și creșterea sustenabilității, corelate tranziției verzi și digitale avute în vedere de Comisia Europeană.

Câți bani primește România prin Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR)?

Din alocarea totală de 672,5 miliarde de euro pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) la nivelul UE, România poate beneficia de aproximativ 30,5 miliarde de euro, compuse din 13,8 miliarde de euro sub formă de granturi și 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Regula stabilită prin propunerea de Regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026, conform mfe.gov.ro.

Citeste si:
Ionuț Stroe: În acest moment, PNRR nu poate fi modificat; 9,4% din...
Ionuț Stroe: În acest moment,...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Mai 2022 - 08 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.