Biroul Politic al Partidului Național Liberal a pus la punct planul urmat, dacă va pica Guvernul Cîțu după moțiunea PSD. Strategia este gândită în așa fel încât Florin Cîțu să revină în funcția de premier al României.

Planul PNL dacă va pica Guvernul Cîțu la moțiunea de cenzură a PSD

PNL a ales două echipe de negociere privind moțiunea de cenzură, care să convingă parlamentarii din opoziție să nu voteze demiterea Guvernului Cîțu. Acestea au șanse mici de succes, astfel că, în ședința Biroului Politic, a fost pus la punct un plan prin care Florin Cîțu să își păstreze fotoliul. Sursele Observator arată că, după ce va pica Guvernul Cîțu în urma moțiunii de cenzură, PNL nu va merge cu nicio propunere în înaintarea lui Klaus Iohannis pentru funcția de prim-ministru, lăsând loc celor de la USR, AUR și PSD să vină cu variante.

În eventualitatea în care soluția oferită de celelalte formațiuni politice fie nu va fi votată în Parlament, fie nu va exista, PNL va face o propunere. Este vorba despre o propunere-iepure care să se retragă. În locul „iepurelui”, PNL îl va numi din nou pe Florin Cîțu ca premier. În plus, unele voci spun că PNL speră la o negociere cu PSD pentru obținerea învestiturii. Pe de altă parte, PSD a anunțat deja că nu va susține un guvern minoritar condus de PNL.

Speranța liberalilor vine însă din altă parte. Strategia acestora ar fi să introducă în programul de guvernare câteva proiecte ale PSD, obținând astfel minimul necesar de voturi, în jur de 50, care să le asigure guvernarea. Până la rezolvarea crizei guvernamentale, Florin Cîțu rămâne premier interimar, dar cu putere mai mică. Guvernul nu va putea da Ordonanțe de Urgență. Prim-ministrul spune că nici măcar Hotărârea de Guvern privind salariul minim nu va putea fi adoptată.

Textul moțiunii de cenzură

STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor! JOS GUVERNUL CÎȚU! În vreme ce traiul românilor devenea tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNLUSR-PLUS-UDMR avea o singură prioritate: lupta pentru putere! În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România și pe români. În aceste condiții, singura soluție pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică și socială este ca Guvernul Cîțu să plece urgent de la conducerea țării: Guvernarea perdanților a sărăcit România! Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a prețurilor, în condițiile unei creșteri galopante a inflației, Guvernul nu a găsit altă soluție decât înghețarea pensiilor, alocațiilor și a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%.

Citeste si:
Klaus Iohannis, după adoptarea moțiunii de cenzură. „Este momentul...
Klaus Iohannis, după...

Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliției și a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români. Românii se confruntă cu explozia prețurilor și a cursului valutar! Pierderea controlului asupra creșterii prețurilor la energie și combustibil a generat o inflație galopantă. Vârfurile de preț la gaze (+65%), electricitate (+45%) și combustibil (+54%) au antrenat explozia în lanț a prețurilor, mai ales la alimentele de bază (+14%) și medicamente (+25%). 2 Cursul valutar doboară, zi de zi, maxime istorice, ceea ce înseamnă, pe scurt, rate mai mari la credite, creșterea prețului facturilor și scumpirea bunurilor din import. Dreapta a impus românilor o datorie care le amanetează viitorul! Datoria publică crește cu 1.700 de euro pe secundă. Fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro.

Citeste si:
Care era, de fapt, planul lui Daniel Balaciu. Dana Roba a povestit...
Care era, de fapt, planul lui...

România riscă să deraieze economic, în condițiile în care creșterea datoriei publice este aproape dublă față de creșterea Produsului Intern Brut. Absorbția fondurilor europene este la pământ! Planul Național de Redresare și Reziliență a fost refăcut în repetate rânduri, acumulând întârzieri majore, deși 18 state au deja aprobate planurile de relansare, iar 16 state deja primesc primele fonduri. România riscă să piardă peste 60% din banii alocați pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor. În acest timp, România mai are de atras încă 16 miliarde euro din exercițiul financiar 2014-2020, iar peste 3 miliarde euro pe proiecte ce vizează infrastructura apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor.

Capitalul românesc, condamnat la faliment! Firmele românești au fost îngenuncheate: blocarea programelor de sprijin pe timp de pandemie a falimentat mii de IMM-uri. Antreprenorii au fost efectiv păcăliți, au cheltuit bani aplicând pentru măsura 3, care apoi a fost anulată. HoReCa n-a primit nici acum sprijinul promis. Afaceri românești, construite cu greu, în ani de zile, au fost distruse în câteva luni de acest guvern de incompetenți. Numărul firmelor radiate în ultimele 7 luni este mai mare cu 34% față de 2020. Asta spune totul despre performanțele Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR ! Agricultorii țării au fost umiliți. În loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate! Producătorii români au fost loviți nu doar de vreme, ci mai ales de incompetența de la vârful ministerului Agriculturii. 3 În loc de sprijin, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a servit fermierilor români doar minciuni. În loc de despăgubiri pentru secetă, Guvernul PNL-USR-PLUSUDMR le-a oferit producătorilor români doar piedici. În loc de acces la fonduri europene, agricultorii României au primit de la actualul Guvern doar uși trântite în nas. În domeniul transporturilor ați vândut oamenilor iluzii la kilometru ... de drum! Sunteți doar buni să vă faceți imagine și doar vindeți promisiuni!

Citeste si:
VIDEO Declarațiile președintelui Iohannis, la o zi după ce Guvernul...
VIDEO Declarațiile...

Nu ați inaugurat niciun kilometru de autostradă și nu ați lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările! Ci doar v-ați asumat marile proiecte de autostrăzi și poduri lăsate moștenire de PSD! Nimeni nu o să uite cum zeci de copii au stat în caniculă, iar șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, sfida o țară întreagă la telefon! Comunitățile locale au fost condamnate la subdezvoltare! Primăriile și Consiliile județene au fost obligate să aloce sume uriașe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul Cîțu nu le-a decontat acești bani! De parcă nu ar fi fost de ajuns, același guvern incompetent continuă să le arunce în cârcă o serie de cheltuieli sociale majore, în vreme ce resursele financiare promise au fost întârziate dramatic din cauza războaielor pentru putere dintre PNL și USRPLUS! Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a ratat toate țintele asumate în Sănătate! Românii simt pe pielea lor dezastrul provocat prin deciziile aberante și lupta pentru putere din Sănătate.

Citeste si:
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc odată...
Al doilea tur al alegerilor...

Lupta Guvernării PNL-USR-PLUS-UDMR nu s-a dat practic cu pandemia, ci a zădărnicit combaterea și tratarea bolilor cronice. Organizarea Congresului PNL cu 5000 de participanți, când Capitala intrase în scenariul roșu, iar oamenilor li se impuneau noi restricții, este expresia totalei iresponsabilități în plin val patru al pandemiei. Din cauza acestei atitudini, campania de vaccinare a fost compromisă. Testarea a fost abandonată total. Spitalele sunt la fel de nepregătite ca la debutul pandemiei, iar, după un an de zile, românii nu au acces, în continuare, la consultații, operații și tratamente. Chiar și 4 bolnavilor cronici le-a fost interzis accesul la tratament și servicii de prevenție, în numele unei iluzorii protecții! Deși abia a început anul școlar, Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a închis deja sute de şcoli, iar pentru restul… a planificat închiderea! “România Educată” a lui Iohannis este România haosului, improvizației și închiderii școlilor! Regulile pentru desfășurarea noului an școlar, anunțate de miniștrii Educației și Sănătății, arată că școlile sunt la fel de nepregătite pentru noul val al pandemiei ca și anul trecut.

În plus, în vreme ce întreaga Europă a luat măsuri pentru a decupla închiderea școlilor de atingerea unei anumite rate de incidență, astfel încât școlile să fie ultimele închise, la noi, guvernanții au preferat să rămână închistați într-o viziune depășită, ce sacrifică – printre primele! – exact școala! Fără a asigura testarea masivă și periodică a elevilor și profesorilor, guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a fost incapabilă să garanteze desfășurarea orelor cu prezență fizică, în condiții de siguranță și face ce știe mai bine: închide școlile și trimite elevii și profesorii într-un iluzoriu on-line, distrugând generații întregi de copii!

Dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria! Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracțiunea comisă și care a executat și închisoare pentru fapta sa. Culmea cinismului este că fostul deținut Cîțu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliția celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să și voteze! – Legea “fără penali în funcții publice”. Fiecare zi cu Guvernul Cîțu în funcție este o încă o zi în care viața românilor va fi și mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităților locale blocată, iar viitorul țării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generații întregi! De aceea, astăzi, întreg Guvernul Cîțu trebuie să plece!


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Octombrie 2021 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.