România bunei guvernări are nevoie de autostrăzi, în Moldova înainte de toate, se arată într-un comunicat de presă remis, joi de filiala USR PLUS Neamţ.

„Bucureştiul e la cinci ore distanţă cu maşina şi peste şapte cu trenul. Iaşiul e la o oră şi jumătate sau două, pe şosea, prin sate. Pentru tinerii din Neamţ, Italia e mai aproape, cu avionul, decât capitala ţării în care trăiesc. Pentru nemţenii care au nevoie de servicii medicale foarte specializate, cât timp durează drumul până la Iaşi poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Pentru economia noastră, drumurile proaste, trenurile care nu ajung şi lipsa unei autostrăzi înseamnă, de trei decenii, subdezvoltare, lipsă de oportunităţi, forţă de muncă plecată departe şi potenţial de bunăstare irosit. (...) O autostradă care să treacă prin Neamţ, o arteră vitală pentru sângele judeţului nostru, drumul care să dea Neamţului, în sfârşit, voie să respire şi să se mişte în ritmul lui adevărat. O autostradă pentru viitorul nemţenilor", se arată în comunicatul de presă al USR PLUS Neamţ.

Potrivit sursei citate, media de kilometri de autostradă construiţi după Revoluţie este de 24 kilometri pe an iar în ultimii cinci ani, 28 kilometri pe an.

„În acest ritm, vom rămâne din ce în ce mai urmă faţă de Europa şi vom fi condamnaţi la subdezvoltare. Avem nevoie de un salt, de o schimbare fundamentală a felului cum gestionăm infrastructura mare de transport. Multă vorbărie, carioci colorate şi hărţi utopice - asta a livrat clasa politică veche. Sub politicieni, aceeaşi birocraţi protejaţi politic, veşnic în funcţie, indiferent de guvernare, care nu răspund niciodată pentru ratările tuturor proiectelor. Politicienii sunt incompetenţi şi caută imagine, sistemul pe care-l păstoresc e ineficient, ros de interese de partid, incapabil să construiască. Au devenit o regulă proiectele pregătite prost, cu studii şi analize tehnice făcute pe genunchi, cu licitaţii interminabile, blocate apoi într-un hăţiş legislativ, lipsite de avize sau autorizaţii şi supuse unei fugi cronice de responsabilitate. Finanţarea este greoaie, limitativă şi impredictibilă. Toate aceste neajunsuri ne-au arătat din nou şi din nou cum autostrăzile României se construiesc cu ţârâita, cu amânări după amânări. Plătim cu toţii mult prea mulţi bani, timp şi nervi pentru o reţea de transport învechită, neperformantă şi criminală", spune USR PLUS Neamţ.

Citeste si:
USR PLUS: „BNR a tipărit 68 de miliarde de lei, de anul trecut;...
USR PLUS: „BNR a tipărit 68...

Scopul partidului este unirea provinciilor istorice şi prin intermediul infrastructurii rutiere.

„De 30 de ani, Moldova a fost lăsată în urmă, iar autostrada şi drumurile exprese ale Moldovei sunt o prioritate absolută pentru noi. Proiectele au fost începute sau abandonate după cum s-a împărţit puterea la guvernare - iar Moldova n-a fost niciodată în fruntea bucatelor. Obiectivul ultim al construcţiei de drumuri (drumuri exprese şi autostrăzi) în România este conectarea provinciilor istorice. După un secol de la Marea Unire, avem nevoie să ne întâlnim - moldoveni, munteni, ardeleni - la capătul unor drumuri moderne peste Carpaţi. Drumuri care să ne dea acces la bogăţie economică şi servicii sociale de calitate. Cu USR PLUS la guvernare, Moldova poate avea autostradă în câţiva ani. Şi un plan de dezvoltare pentru un deceniu de acum înainte. Într-o Românie fără hoţie", se mai arată în comunicatul USR PLUS Neamţ potrivit Agerpres.

Citeste si:
Tradiții și obiceiuri în Ajun de Crăciun: De sute de ani se...
Tradiții și obiceiuri în Ajun...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Noiembrie 2020 - 04 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.