3 August 2019 , 11:51 in Incredibil
Ecaterina Andronescu spune ca declaratiile care au dus la demiterea sa din functia de ministru al Educatiei au fost interpretate intr-o maniera "absolut scoasa din context", mentionand totodata ca i se pare "mai neobisnuit" faptul ca a aflat din presa despre decizia prim-ministrului Viorica Dancila.

"Gasesc ca a fost o interpretare absolut scoasa din context. Nu are niciun fel de legatura interpretarea pe care au dat-o unii cu ceea ce eu am gandit (...). Faptul ca doamna prim-ministru a luat aceasta decizie este fara indoiala in fisa postului domniei sale. Dar ca am aflat din presa, asta mi se pare ca este oarecum mai nepotrivit sau neobisnuit, sa spunem asa. Nu este aceasta o problema. Dar vreau sa nu planeze asupra activitatii mele de dascal, in primul rand, dar si asupra activitatii publice asemenea lucruri care nu au nicio legatura cu mine. Si spun acest lucru raspicat. Si cu oarecare amaraciune, trebuie sa recunosc", a precizat ea in cadrul unei conferinta de presa sustinuta la sediul ministerului, potrivit Agerpres.

Andronescu a declarat ca Romania are nevoie de ministru al Educatiei "profesionist" si de un sistem "care sa fie in mai mica masura atins de decizii politice".

Andronescu a explicat ca a facut declaratia in urma careia a fost demisa fiind "extrem de impresionata" de cazul de la Caracal si referindu-se la demersuri in urma carora elevii sa fie mai informati in legatura cu modul in care pot sa se protejeze.

"Aseara, la un post de televiziune, am facut urmatoarea afirmatie: 'Cred ca va trebui la inceputul anului scolar sa introducem in toate scolile un sistem de protectie a copiilor si trebuie sa ii invatam sa se protejeze si singuri, sa se fereasca, pentru ca eu asta am invatat de acasa. Am invatat si de acasa. Cred ca toate aceste lucruri trebuie sa le repetam si la scoala'. Am facut aceasta afirmatie extrem de impresionata fiind de cazul de la Caracal si incercand sa ducem spre scoala ce putem noi sa ducem, adica sa ii informam pe copii si sa ii invatam suplimentar fata de ceea ce fac parintii acasa, ca asemenea lucruri sa nu se mai intample niciodata. Sigur, exista institutiile statului care au alte roluri, dar noi, in scoala, avem rolul acesta de a-i invata sa se si protejeze singuri. Eu cred ca, citindu-va aceasta declaratie, nu stiu daca dvs. ati remarcat ca nu era nimic, absolut nimic care sa fie - sa spunem - un atac la adresa Alexandrei sau a parintilor ei. Dimpotriva, sunt o persoana care empatizez cu cel aflat in dificultate si asta am facut toata viata mea", a spus ea.

Andronescu a adaugat ca pleaca de la minister "cu convingerea ca nu a facut lucruri gresite", aratand ca in perioada in care a detinut functia de ministru "a slujit" institutia "de la 8:00 dimineata pana la miezul noptii", deoarece sistemul de invatamant are nevoie de multe masuri.

Premierul Viorica Dancila a anuntat ca a demis-o, vineri, pe Ecaterina Andronescu din functia de ministru al Educatiei pentru declaratiile "profund gresite" facute recent de aceasta intr-o emisiune televizata.

Ecaterina Andronescu a precizat joi seara ca ea a "invatat de acasa" sa nu se urce "in nicio masina straina", referindu-se la cazul Alexandrei, adolescenta de 15 ani rapita si sechestrata la Caracal de barbatul care a luat-o la ocazie.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Andronescu, despre declaratia pentru care a fost demisa: A fost scoasa din context.


Ultima ora din Incredibil pe 9AM