15 Iunie 2019 , 15:34 in Incredibil
Curtea Constitutionala a Republicii Moldova si-a anulat sambata hotararile luate in zilele de 7-9 iunie, decizie in urma careia presedintele Igor Dodon a anuntat ca criza politica a fost depasita, relateaza Unimedia si Deschide.md

Presedintele Curtii Constitutionale a precizat ca la baza deciziei adoptate au stat "demersul judecatorilor Curtii Constitutionale si decizia plenului Curtii Constitutionale prin care s-a admis revizuirea actelor Curtii".

"Se revizuiesc si se anuleaza decizia Curtii Constitutionale nr.83 din 7 iunie 2019, hotararea Curtii Constitutionale nr.13 din 8 iunie 2019, hotararea Curtii Constitutionale nr.14 din 8 iunie 2019, hotararea nr.15 din 8 iunie 2019, avizul Curtii Constitutionale nr.1 din 9 iunie 2019 si avizul Curtii Constitutionale nr.2 din 9 iunie 2019", a declarat presedintele CCM, Mihai Poalelungi.

Hotararea este definitiva, nu poate fi supusa niciunei cai de atac, intra in vigoare la data adoptarii si se publica in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, mai precizeaza Curtea.

Astfel, au fost anulate hotararile prin care data de 7 iunie a fost declarata termen-limita pentru investirea Guvernului, hotararile prin care au fost declarate neconstitutionale deciziile Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanii in functia de speaker si investire a Guvernului in frunte cu Maia Sandu, dar si suspendarea din functie a lui Igor Dodon pentru ca premierul Pavel Filip sa semneze decretul de dizolvare a Parlamentului si sa convoace alegeri parlamentare anticipate pentru data de 6 septembrie.

In urma acestui anunt, presedintele Igor Dodon a anuntat ca criza politica si cea constitutionala a fost depasita, scrie Agerpres.

"Salut Decizia Curtii Constitutionale de astazi de revizuire a hotararilor pronuntate in data de 7-9 iunie 2019. Toate interpretarile juridice defectuase care au dus la instituirea crizei politice si institutionale in Republica Moldova au fost inlaturate. Criza politica si constitutionala a fost depasita. Cu Doamne ajuta!", a scris Dodon.

Anterior, premierul Maia Sandu a anuntat amanarea unui mars al blocului ACUM si PRSM, programat sa se desfasoare duminica

De la sfarsitul saptamanii trecute in Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere. Sambata trecuta, Partidul Socialistilor (PSRM) al lui Igor Dodon s-a aliat cu Blocul ACUM (PAS plus PPDA) si au investit un nou guvern condus de premierul Maia Sandu.

A doua zi, la solicitarea Partidului Democrat (PD), Curtea Constitutionala a Republicii Moldova, despre care se spune ca este aservita liderului democratilor, Vlad Plahotniuc, a decis suspendarea temporara a lui Igor Dodon din functia de presedinte, iar premierul in exercitiu, Pavel Filip, a fost numit presedinte interimar.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Curtea Constitutionala a Republicii Moldova a anulat deciziile din 7-9 iunie.


Ultima ora din Incredibil pe 9AM