Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, sustine ca Romania, in pofida criticilor aduse tarii noastre in Parlamentul European, trebuie sa arate ca are deschidere catre dialog, atat cu Comisia Europeana (CE), cat si cu Comisia de la Venetia.

"Nu sunt incantat de postura in care s-a aflat astazi Romania. (...) Sa nu ne mire ca dupa ani de zile in care am exportat disputele politice interne la Bruxelles, ne trezim in fata unei astfel de situatii. Pe de alta parte, sigur ca CE nu este deloc confortabila cu aparitia acestor protocoale care dovedesc fara putinta de tagada ca in Romania putem sa discutam despre orice in privinta statului de drept, dar nu avem un stat de drept. Atunci sigur ca aceasta dezbatere in care s-au folosit foarte multe generalitati, in care am asistat la luari de pozitii care dovedesc, asa cum spunea si ministrul Toader, si o lipsa de informare si o lipsa de buna-credinta, va pregati dezbaterea care va avea loc miercuri, dezbatere care in mod normal ar trebui sa se incheie cu o rezolutie, care stim ca intre timp a fost amanata pentru luna noiembrie. (...) Legile de organizare a justitiei nu au cum sa afecteze lupta impotriva coruptiei, asa cum s-a spus in aceasta seara de catre unii dintre intervenienti. Multi vad ca se pricep in aceasta problema, putini cunosc pe fond care este continutul reformelor care s-au facut in justitie in Romania in aceasta perioada. Chiar si asa, putem sa aratam, cum am aratat si pana acum, ca avem deschiderea necesara la dialog, atat cu Comisia Europeana, cat si cu Comisia de la Venetia", a spus Tariceanu luni la Antena 3.

El a amintit ca ministrul justitiei, Tudorel Toader, va avea o intalnire cu Comisia de la Venetia in care se va discuta care sunt observatiile Comisiei, scrie Agerpres.

"Aceste observatii le-as pune in doua categorii distincte: chestiuni mai degraba tehnice si cele de oportunitate politica. Chestiunile de natura tehnica ar fi de exemplu separarea carierei judecatorilor de cea a procurorilor. Si aici cred ca Comisia de la Venetia, sigur, chiar daca poate sa faca anumite observatii, nu stiu daca a facut in aceasta privinta - dar ele nu pot fi considerate, aceste alegeri facute de Parlament, ca fiind reprobabile sau care sa puna sub semnul intrebarii progresul in privinta consolidarii statului de drept. Din contra. Sigur ca sunt si celelalte chestiuni de natura politica. Mecanismul, de exemplu, referitor la numirea procurorilor de rang inalt. Stiti foarte bine ca aceste mecanisme depind de la tara la tara. Si m-as indoi ca din partea CE sau Comisiei de la Venetia sa ni se poata impune o anumita solutie in aceste chestiuni. Totul ramane sa existe o disponibilitate la dialog din partea Guvernului, din partea Parlamentului, pe care am aratat-o si, evident, ar fi foarte mult de dorit sa trecem de la enunturi de tip general la chestiuni concrete, care sa poata fi remediate daca intr-adevar pun in pericol justitia din Romania, sau alte elemente"
, a adaugat Tariceanu.

Citeste si:
Tăriceanu, trimis în judecată de DNA în dosarul mitei de 800.000 de...
Tăriceanu, trimis în judecată...

El considera ca Romania "nu e o problema in mod special, in acest moment", reactia europarlamentarilor fiind influentata de apropierea campaniei electorale pentru Parlamentul European.

"Dupa cum ati vazut insa asta seara, in momentul in care s-a incercat ducerea discutiei in planul statului de drept, cei care-au raspuns - prim-vicepresedintele Comisiei a trecut imediat la subiectul coruptiei. Cand s-a discutat despre coruptie si parea sa fie chestiunea oarecum clara, a intervenit problema Referendumului pentru definirea familiei. Deci, aceste jocuri politice daca nu le vedem si daca nu constatam activitatea celor care gestioneaza la nivelul Comisiei anumite instrumente, sigur ca putem sa ramanem dezamagiti, putem sa consideram ca - eu stiu - suntem nedreptatiti. Nu e o problema in mod special, cred, Romania in acest moment. Problema este ca se apropie alegerile pentru Parlamentul European, o serie din parlamentari care au participat in seara aceasta la dezbateri vor sa-si faca campanie. Sunt multe agende individuale, sunt agendele unor partide, sunt agendele gruparilor care se fac in perspectiva alegerilor pentru PE si, mai ales, pentru configurarea politica de dupa PE care influenteaza aceasta dezbatere si sigur ca, as putea spune, Romania a cazut intr-un moment prost din acest punct de vedere, mai ales ca, in loc sa facem o figura buna in perspectiva pregatirii Presedintiei Consiliului UE, noi suntem subiectul unei astfel de dezbateri care afecteaza fara indoiala imaginea Romaniei. Nu-mi ramane, in final, decat sa regret atitudinea unora dintre europarlamentarii romani care, cu multa nonsalanta as spune, pronunta neadevaruri sau minciuni chiar in legatura cu situatia din Romania, distorsioneaza realitatile si acest lucru, sigur, numai pentru beneficiul lor personal, dar in dezavantajul tarii", a spus Tariceanu.

Citeste si:
Dosar de corupție în vămi. Polițiști de frontieră, suspecți că au...
Dosar de corupție în vămi....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.