Dosar de corupție în vămi
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022”, a anunțat DNA.
Marți, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au loc percheziții în 31 de locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor. Dintre acestea, cinci sunt puncte de trecere a frontierei, iar restul reprezintă domiciliile unor persoane fizice, a mai precizat sursa citată.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.
În data de 23 noiembrie 2022, polițiștii și procurorii DNA au făcut 162 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și corupție în domeniul vamal, fiind vizate o instituție publică, societăți comerciale și domiciliile unor persoane din București și șapte județe. Prejudiciul este aproximat la 58 de milioane de lei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro