Raportul preliminar al Comisiei de ancheta privind prezidentialele din 2009 sustine ca presedintele de atunci, Traian Basescu, si Guvernul PD, in frunte cu Emil Boc, au favorizat fraudarea alegerilor, diferenta dintre candidati fiind atat de mica incat actiunile lor au influentat rezultatul scrutinului, iar SRI si DNA au favorizat ascunderea faptelor.

In capitolul intitulat "Implicarea Institutiei Prezidentiale si a Guvernului in favorizarea fraudarii alegerilor", raportul arata ca rolul ministrului Administratiei si Internelor in pregatirea si organizarea alegerilor, precum si respectarea legilor in desfasurarea procesului electoral este decisiv, in special prin prisma implicarii prefectilor si administratiei publice centrale in organizarea alegerilor. Membrii Comisiei fac astfel referire la revocarea ministrului PSD al Internelor, Dan Nica, inaintea alegerilor prezidentiale din 2009, ca urmare a rupturii aliantei PSD-PD. Ei sustin ca acest gest a fost facut cu intentia fraudarii votului.

"Institutia prezidentiala reprezentata de Traian Basescu (fost presedinte al PD) a revocat la propunerea premierului Emil Boc (care detinea si functia de presedinte PD) pe domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administratiei si internelor iar guvernul condus de Emil Boc a inlocuit in aceiasi zi 20 de prefecti cu persoane propuse de Vasile Blaga lider important al PD", se arata in raport.

El prezinta succesiunea faptelor prin care Dan Nica a fost revocat, dupa ce ar fi acuzat PD ca pregateste autocare pentru turism electoral, iar Traian Basescu a semnat imediat decretul, inlocuindu-l pe Nica cu Vasile Blaga. Raportul mentioneaza si inlocuirea ulterioara a tuturor ministrilor PSD cu ministri PD.

"In aceeasi data 01.10.2009, premierul Emil Boc convoaca sedinta de guvern care are loc incepand cu ora 19.00 (imediat dupa apusul soarelui, "noaptea ca hotii" !)", acuza Comisia.

Raportul arata ca institutiile statului au actionat in favoarea fraudarii alegerilor

"Comisia a constatat actiuni concrete ale institutiei prezidentiale reprezentate de Traian Basescu si ale guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudarii alegerilor in avantajul candidatului Traian Basescu. Aceste actiuni ale celor doua institutii au fost perfect sincronizate dovedind astfel ca faceau parte dintr-un plan amplu si bine pus la punct, actiunile fiind premeditate. In realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidentiale, reprezentantii celor doua institutii au actionat in forta, cu rea credinta, in total dispret fata de lege", se arata in raport.
Citeste si:
Metroul de la Cluj. Astăzi se semnează contractul pentru proiectare...
Metroul de la Cluj. Astăzi se...

Concluzia membrilor Comisiei este ca "amploarea actiunilor a fost de natura de a schimba rezultatul alegerilor".

Liderii PD sunt acuzati astfel de constituirea de grup infractional organizat, fiind implicat inclusiv Traian Basescu, fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu.

"Fata de aceste considerente, comisia urmeaza sa trimita raportul partial institutiilor competente pentru ca acestea sa actioneze potrivit competentelor legale astfel: Numai Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie poate decide daca incepe sau nu urmarirea penala impotriva lui Traian Basescu. Deoarece faptele susmentionate sunt savarsite de fostii membri ai Guvernului in exercitiul functiei lor, sunt aplicabile prevederile tezei intai a alin.(2) al art.109 din Constitutie si al DCCR 270 /2008, astfel ca ramane la latitudinea Presedintelui Romaniei daca cere urmarirea penala a fostilor membri ai guvernului care nu au in prezent calitatea de parlamentar: Emil Boc, Vasile Blaga,Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Adriean Videanu si Sorina Luminita Placinta", se arata in raport.

Citeste si:
Un nou tip de fraudă: escrocherii în numele Poliției. Cum sunt...
Un nou tip de fraudă:...

"Ramane la latitudinea Camerei Deputatilor daca cere urmarirea penala a domnului Catalin Marian Predoiu, fost membru al guvernului care in prezent are calitatea de deputat", potrivit concluziilor.

Comisia acuza si implicarea SRI si DNA in "favorizarea fraudarii alegerilor"

"Aflarea adevarului in privinta acuzatiei publice de implicare a SRI si DNA in favorizarea fraudarii alegerilor, ca urmare a prezentei conducatorilor acestor institutii in locuinta domnului Gabriel Oprea in seara alegerilor, nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei parlamentare de ancheta a fost blocata, prin: refuzul persoanelor audiate care nu au raspuns la toate intrebarile comisiei motivand ca "exista o ancheta in desfasurare", refuzul persoanelor care au transmis in scris ca nu pot da curs solicitarilor comisiei motivand ca "exista o ancheta in desfasurare", se arata in raport.
Citeste si:
Raluca Turcan: Alegerile locale vor fi organizate nu mai târziu de...
Raluca Turcan: Alegerile...

El mentioneaza si refuzul Laurei Codruta Kovesi si a lui Augustin Lazar de a oferi raspunsuri cu privire la noaptea alegerilor.

"Comisia de ancheta nu a putut clarifica toate aspectele, activitatea fiind blocata de catre persoanele susmentionate. Comisia de ancheta va adopta raportul partial pe care il va prezenta Birourilor Permanente Reunite pentru a fi supus spre dezbatere plenului reunit al celor doua camere pentru ca acesta sa adopte ohotarare care va reflecta continutul raportului partial. Comisia de ancheta va pune Raportul partial precum si documentele care au stat la baza intocmirii acestuia, la dispozitia Institutiei Prezidentiale, Guvernului Romaniei, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca aceste institutii sa poata adopta masurile necesare, potrivit competentelor ce le revin⁠⁠⁠", se mai arata in raport.

Citeste si:
Decizia Camerei Deputatilor privind pensiile speciale a fost amanata
Decizia Camerei Deputatilor...

Potrivit raportului intocmit de comisie, au fost, in cursul audierilor si cercetarilor, identificate si o serie de "deficiente" in procesul electoral, precum:

  • inscrierea alegatorilor care si-au exercitat dreptul de vot si pentru alegerea Presedintelui Romaniei si pentru Referendumul national pe un singur tabel electoral,
  • nerespectarea procedurii de inmanare a buletinelor de vot pentru alegerea Presedintelui Romaniei si pentru Referendumul national de catre membrii birourilor electorale ale sectiilor de votare,
  • disparitia unor buletine de vot,
  • amplasarea unor cabine de vot in afara localului sectiei de votare,
  • tolerarea comercializarii de bauturi alcoolice in aria de protectie a sectiei de votare,
  • nesolutionarea unor cereri privind utilizarea urnei mobile;
  • incercarea de influentare a procesului de votare de catre primari, viceprimari, reprezentanti ai partidelor, observatori si persoane acreditate pentru realizarea de sondaje de opinie,
  • intrarea in cabine a mai multor persoane,
  • utilizarea unor dosare incomplete cu materialele utilizate in sectiile de votare
  • "altercatii" si "injurii" intre oficialii electorali.

Membrii Comisiei afirma ca au identificat si:
  • suspiciuni de vot multiplu
  • suspiciuni de turism electoral,
  • tentative de fotografiere cu telefonul mobil a buletinului de vot in interiorul cabinei de votare
  • stationarea in sectiile de votare a unor persoane care nu aveau acest drept.
Raportul acuza ca exista sesizari cu privire la apartenenta politica a unora dintre observatorii organizatiilor non-guvernamentale si a reprezentantilor interni ai mass-media, precum si a numarului mare de persoane pentru care se solicita acreditari de catre unele organizatii non-guvernamentale si organizatii mass-media, dar si ca reprezentantii partidelor politice au transmis catre presa, in ziua votarii, "informatii eronate din sectiile de votare, fara a fi confirmate de presedintele BEJ sau de purtatorul de cuvant al BEJ".

"Potrivit datelor comunicate de catre Ministerul Administratiei si Internelor, pe perioada celor doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale au fost semnalate si inregistrate un numar de 4516 incidente (pe perioada primului tur de scrutin au fost semnalate 2658 de incidente electorale din care 52,1% in mediul rural iar 47,9% in mediul urban. In timpul campaniei electorale si in ziua premergatoare celui de-al doilea tur de scrutin au fost semnalate un numar de 905 incidente, din care 50% in mediul rural si 50% in mediul urban. La acestea s-au adaugat 953 de incidente semnalate in data de 6 decembrie 2009)", se arata in raport.
viewscnt


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.