Primarul suspendat al municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, arestat preventiv in dosarul Microsoft, a demisionat din aceasta functie, cererea sa de demisie fiind inregistrata, vineri dimineata, la registratura Prefecturii Neamt.

Prefectul judetului Neamt, Vlad Angheluta, a declarat ca, vineri dimineata, a fost primita cererea de demisie din functia de primar al municipiului PIatra Neamt a lui Gheorghe Stefan. Angheluta a spus ca in data de 31 martie Consiliul Local Piatra Neamt va lua act de demisia primarului, urmand ca apoi Prefectura sa emita un ordin privind incetarea mandatului inainte de termen al lui Gheorghe Stefan, potrivit MEDIAFAX.

Ulterior, Prefectura va informa Ministerul Afacerilor Interne de vacantarea acestui post care, la randul sau, va informa Guvernul in vederea organizarii alegerilor partiale. Si in prezent, atributiile de primar ale lui Gheorghe Stefan sunt indeplinite de catre unul dintre viceprimarii municipiului.

Marti, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis sa mentina masurile preventive pentru inculpatii din dosarul "Microsoft", respectiv arestul preventiv pentru Gheorghe Stefan si arestul la domiciliu pentru Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Dumitru Nicolae. Decizia nu este definitiva, putand fi contestata la aceeasi instanta.

Oamenii de afaceri Dorin Cocos si Dumitru Nicolae, precum si primarul suspendat Gheorghe Stefan si fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimisi in judecata, luni, in dosarul "Microsoft". Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au trimis in fata instantei dosarul celor patru, ICCJ urmand sa stabileasca care va fi data la care va incepe judecarea cauzei.

Anchetatorii au disjuns, astfel, urmarirea penala fata de cei patru, stabilind ca probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor in fata instantei.

In dosarul "Microsoft", oamenii de afaceri Dorin Cocos si Nicolae Dumitru si primarul suspendat al municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, sunt acuzati de trafic de influenta si spalare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mita si spalare de bani.

Citeste si:
Israelul cere demisia secretarului general al ONU. Guterres:...
Israelul cere demisia...

Potrivit procurorilor, Dorin Cocos ar fi pretins si primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florica si Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si vicepresedinte PDL, sa asigure firmelor sustinute de Florica incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

Totodata, potrivit procurorilor, Dorin Cocos ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Stefan si Gabriel Sandu, pentru a interveni in achizitionarea dreptului de utilizare a licentelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns in contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

In acest dosar sunt vizati si alti opt fosti ministri: senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Adriana Ticau.

Citeste si:
Satul unde primarul taie salariile angajaților și cu 1.500 de lei...
Satul unde primarul taie...

Cocos, Sandu, Nicolae si Stefan au fost arestati preventiv in acest dosar in 29 octombrie 2014. Gabriel Sandu si Dumitru Nicolae au stat in arest preventiv pana in 25 ianuarie, cand au fost plasati in arest la domiciliu, in urma deciziei instantei supreme, dupa ce ar fi facut denunturi in dosar. Gheorghe Stefan este in continuare in arest preventiv, dupa ce instanta i-a respins cererea de inlocuire a masurii cu arest la domiciliu sau control judiciar, el fiind singurul pe numele caruia mai exista un mandat de arestare preventiva in acest dosar.

In cazul lui Dorin Cocos, instanta a dispus, in 23 februarie, inlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA, dupa ce fostul sot al Elenei Udrea ar fi facut un denunt in dosarul "Microsoft" Dorin Cocos a ramas insa in arestul Politiei Capitalei, intrucat pe numele sau mai este emis un mandat de arestare preventiva, in dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despagubirea ilegala de la ANRP.

Citeste si:
Piatra Neamț: Ambulanță defectă în trafic, împinsă de echipajul...
Ambulanță defectă în trafic,...

Elena Udrea a fost si ea in arest preventiv in acest dosar, in perioada 11 - 17 februarie, ulterior fiind plasata in arest la domiciliu. In 25 februarie, Elena Udrea a fost arestata preventiv in dosarul "Gala Bute".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.