Camilla, Regina Consoartă, s-a infectat din nou cu COVID-19
Palatul Buckingham a anunțat printr-un comunicat de presă că Regina Consoartă Camilla a fost testată pozitiv la coronavirus. Aceasta a avut simptome asemănătoare unei răceli, după care a fost testată la COVID, iar suspiciunile s-au adeverit.
„După ce a prezentat simptome asemănătoare unei răceli, Majestatea Sa Regina Consoartă a fost testată pozitiv cu virusul care cauzează COVID-19", a anunţat Palatul Buckingham într-un scurt comunicat de presă.
De asemenea, Palatul Buckingham a transmis că regina-consoartă şi-a anulat toate angajamentele publice pe care le avea programate pentru această săptămână.
„Cu mult regret, ea şi-a anulat toate angajamentele publice din această săptămână şi a prezentat scuzele sale sincere tuturor persoanelor care urmau să asiste la ele", precizează acelaşi comunicat de presă.
Ceremonia oficială de încoronare va avea loc la Abaţia Westminster din Londra
Regele Charles al III-lea şi soţia sa, Camilla, sunt vaccinaţi împotriva coronavirus, inclusiv cu o doză booster. Este deja a doua oară când Regina Consoartă este depistată pozitiv la COVID-19. Prima dată, regina s-a infectat cu coronavirus în februarie 2022, la puțin timp după ce soţul ei, Regele Charles al III-lea a fost depistat pozitiv.
După moarte reginei Elisabeta a II-a, Camilla a primit titlul de regină-consoartă, la dorința fostei suverane, atunci când Charles a devenit rege, pe 8 septembrie 2022. Ceremonia oficială de încoronare va avea loc pe 6 mai la Abaţia Westminster din Londra. Atunci, regele Charles al III-lea și Camilla, regina consoartă vor fi încoronați.
LIVE VIDEO Slujba de încoronare a regelui Charles al III-lea
Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit la data de 9 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles al III-lea, care i-a succedat automat. Regatul Unit al Marii Britanii a fost cufundat într-un doliu absolut timp de câteva zile, acea perioadă amintindu-le britanicilor de anul în care s-a stins din viață Prințesa Diana, mama lui William și a lui Harry.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro