Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că în continuare forțele ucrainene ce confruntă cu atacurile soldaților ruși care încearcă să pună stăpânire pe teritoriile ucrainene. Totodată, liderul de la Kiev a declarat că formula sa de pace este agreată de marii lideri, iar șeful statului este încrezut că va reuși să aplice propria formulă pentru a face pace.

Zelenski a creat propriul plan de a face pace

Zelenski se arată a fi optimist și susține că în unele zone se așteaptă viitoare succese legate de război, iar astfel, șeful statului a sugerat că Ucraina și-a construit un „plan de pace” pe care l-a prezentat partenerilor occidentali lansând invitația de a se implica. Zelenski spune că s-a adresat participanţilor la forumul de securitate de la Halifax, Canada, unul dintre forumurile mondiale de securitate. Șeful statului ucrainean a prezentat formula de pace ucraineană şi a invitat Canada şi pe ceilalţi parteneri să aleagă pentru ei înşişi o componentă a formulei de pace în care să-şi arate cât mai mult posibil leadership-ul.

„Acesta este sensul modului în care ne prezentăm propunerile pentru restabilirea păcii. Le-am împărţit în elemente - în ce constă agresiunea rusă. Şi facem totul pentru a neutraliza fiecare dintre aceste elemente şi pentru a-l neutraliza pe agresor. În fiecare zi, primesc un feedback foarte pozitiv din lume cu privire la această abordare a noastră - marii lideri susţin spiritul ucrainean constructiv. Şi cred că vom reuşi să punem în aplicare formula noastră de pace”, a arătat Volodimir Zelenski.

Liderul de la Kiev spune că în continuare se duc lupte grele în regiunea Doneţk și nu a existat nicio atenuare a ostilităţilor sau vreun răgaz.

„Doar ieri au fost respinse aproximativ o sută de atacuri ruseşti în regiunea Doneţk. Toţi luptătorii noştri care rezistă în Donbas sunt adevăraţi eroi. (...) Nicăieri pe linia frontului nu cedăm în faţa inamicului. Răspundem peste tot, menţinem poziţiile peste tot. Pregătim succese viitoare în anumite zone”, a mai transmis Zelenski.

Unele regiuni din Ucraina încă se confruntă cu probleme ale rețelei electrice după atacurile din ultima perioadă

Din cauza atacurilor asupra rețelei electrice încă există probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea cu energie electrică în 17 regiuni şi în capitală, însă cele mai complicate situaţii se regăsesc în regiunea Odesa, Vinniţia şi Ternopil.

Citeste si:
Medvedev:„Rusia va câștiga, chiar dacă va trebui să ajungă la...
Medvedev: „Rusia va câștiga...

„Pe tot parcursul zilei, personalul din domeniul energiei a lucrat pentru a restabili posibilitatea tehnică normală de furnizare a energiei electrice, ca urmare, astăzi există deja mult mai puţine opriri de urgenţă. Începând de seara, în majoritatea regiunilor în care continuă opririle de curent electric au fost stabilite programe orare de stabilizare. Opririle de urgenţă au fost utilizate într-o măsură mai mare în regiunea Odesa şi în Kiev”, a menţionat Zelenski.

Soldații ucraineni au reușit de curând să își reîntoarcă orașul Herson, iar recent au fost deschise primele două puncte speciale în care oamenii pot veni pentru a-și reîncărca telefoanele, se pot încălzi, sunt serviți cu un ceai şi pot primi ajutor.

Citeste si:
Ce părere are Zelenski despre organizarea alegerilor prezidențiale...
Zelenski nu este de acord cu...

„Am asigurat servicii de comunicare acolo, există Starlinks, etc. Ştim că este foarte dificil pentru oameni, pentru că ocupanţii au distrus totul înainte de a fugi. Dar noi vom reconecta totul, vom restabili totul”, a promis preşedintele ucrainean.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Noiembrie 2022 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.