Regele Charles al III-lea îl va numi marți, în mod oficial premier al Regatului Unit pe alesul Rishi Sunak.

Rishi Sunak este numit oficial premier al Marii Britanii

Majoritatea parlamentară a Partidului Conservator l-a sprijini pe Sunak în cursa pentru funcția de premier a Marii Britanii. Prin urmare, acesta devine cel mai tânăr premier al Regatului Unit din ultimii 200 de ani. De asemenea, Rishi Sunak este și unul dintre cei mai bogați britanici. Împreună cu soția sa dețin o avere estimată la 730 de milioane de lire sterline.

Pot confirma că am primit o singură nominalizare valabilă. Prin urmare, Rishi Sunak este ales lider al Partidului Conservator”, a declarat Graham Brady, liderul grupului parlamentar al Partidului conservator.

Rishi Sunak a pierdut lupta în prima cursă internă pentru șefia partidului din acest an în fața lui Liz Truss, însă de această dată a reușit să iasă învingător. Într-un moment de cumpănă din istoria Marii Britanii, Rishi Sunak preia controlul și marile responsabilități.

Avem nevoie de stabilitate și unitate, și va fi pentru mine prioritatea absolută să unesc partidul și țara. Pentru că aceasta este singura cale de a depăși provocările cu care ne confruntăm și pentru a făuri un viitor mai bun și mai prosper pentru copiii și nepoții noștri”, transmis Rishi Sunak.

Cine este Rishi Sunak, prim-ministrul Marii Britanii

Rishi Sunak a fost ministru de finanțe în perioada februarie 2020 și iulie 2022, având parte de o ascensiune politică favorabilă încă din 2015. Viitorul premier s-a născut în 1980, la Southampton, părinții fiind de origine indiană. A absolvit universități prestigioase, precum Oxford și Stanford. S-a făcut remarcat cu o carieră strălucită în finanțe, înainte de a intra în lumea politică.

Citeste si:
Marea Britanie ar putea deveni mai săracă decât România. Analiza...
Marea Britanie ar putea...

Rishi Sunak este căsătorit cu o femeie de afaceri indiană destul de bogată, având împreună o avere estimată la 730 de milioane de lire sterline. Noul premier a mers marți, Palatul Buckingham, pentru a fi numit în mod oficial în funcție de premier de către regele Charles al III-lea. Tot marți, după numirea sa, oficialul va începe negocierile pentru formarea noului guvern.

Boris Johnson a anunțat duminică că se retrage din alegerile pentru funcția de premier al Marii Britanii. Oficialul a spus că a ajuns la concluzia că țara și Partidul Conservator au nevoie de unitate. Decizia lui Johnson a fost salutată de ceilalți candidați. Imediat după acest anunț, favoritul a fost Rishi Sunak.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Octombrie 2022 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.